VIDEO VIRAL. Un tânăr s-a trezit în casa a trei polițiști, încătușat, după o beție

Imagine de Klaus Hausmann de la Pixabay
Imagine de Klaus Hausmann de la Pixabay

Un tânăr s-a trezit încătușat, după o beție cruntă, în casa în care locuiau în regim hotelier trei polițiști.

Pățania unui tânăr din Statele Unite a ajuns virală pe rețelele de socializare. După o beție cruntă, el s-a trezit într-o casă străină, legat cu cătușe. 

Pare-se că, după ce a consumat băuturi alcoolice în exces, tânărul a intrat într-o locuință din centrul orașului Milwaukee, a urcat la etaj și s-a culcat. În acea casă însă, locuiau în regim hotelier trei polițiști. Oamenii legii l-au imobilizat și au făcut videoclip prin care au povestit tot ce s-a întâmplat. 

Polițiștii se aflau în localitatea unde se organizau antrenamente pentru misiuni speciale de puțin timp și închiriaseră în regim hotelier casa, potrivit Insider

Când tânărul a pătruns în locuință dormeau, dar și-au dat seama la scurt timp că ceva nu e în regulă. 

Tânărul s-a trezit când a fost încătușat 

Ei au făcut un filmuleț cu toată pățania și l-au postat pe Tik Tok, de unde s-a viralizat rapid. Și tânărul băut apare în clip, încătușat și cu fața blurată.

Tânărul, în vârstă de 19 ani, găsise ușa din spatele casei descuiată, a intrat, a urcat la etaj și s-a culcat. S-a trezit brusc când oamenii legii l-au încătușat. Nu știa unde se află și ce s-a întâmplat.

Polițiștii cred că tânărul, aflat sub influența alcoolului, pur și simplu a greșit casa. Astfel, el nu a fost pus sub acuzare. 

Pățania a fost făcută publică din dorința polițiștilor de a arăta și 'o altă față' a lor. 

Iată clipul 

@sheriffk9misty

#burglary #sheriffk9misty #fyp #storytime #lol #crime

♬ Relaxed everyday loop BGM - Milk

YouTuber arestat după ce și-a făcut câinele 'să zboare'

Un bărbat din India, utilizator înfocat de YouTube, a fost arestat de poliție, după ce și-a făcut câinele să zboare cu ajutorul unor baloane cu heliu. Patrupedului i-au fost legate mai multe baloane cu heliu de talie, iar YouTuberul a încercat să îl determine să se înalțe cât mai sus, scrie BBC

Gaurav Sharma, în vârstă de 32 de ani a filmat un video pe care l-au urcat pe YouTube în care patrupedul său este înălțat cu mai multe baloane cu heliu. Câteva momente mai târziu, o persoană aflată la etajul doi al clădirii lângă care Sharma filma a ieșit și a prins câinele zburător. Acesta susține că a urmat toate măsurile de siguranță posibile, dar a șters filmarea mai târziu, din cauza reacției urmăritorilor săi. Filmarea a fost postată pe canalul său de YouTube și adunase 4 milioane de vizualizări. 

Mai multe despre acest subiect AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel