FC Viitorul Constanţa a anunțat că a reziliat de comun acord contractul cu antrenorul Ruben de la Barrera.
Clubul de fotbal FC Viitorul Constanţa a anunţat, luni, într-un comunicat de presă publicat pe site-ul oficial, rezilierea de comun acord a contractului cu Ruben de la Barrera, tehnician spaniol instalat la gruparea patronată de Gheorghe Hagi în luna august a acestui an, scrie Agerpres.
"FC Viitorul Constanţa anunţă că a întrerupt, începând de astăzi, de comun acord, raporturile contractuale cu staff-ul tehnic al formaţiei noastre condus de tehnicianul Ruben de la Barrera. Pe această cale, clubul nostru le mulţumeşte acestora pentru munca depusă în perioada august - noiembrie 2020 şi le doreşte succes în proiectele lor viitoare", se arată pe site-ul citat.
Conducerea grupării constănţene menţionează că va anunţa în cel mai scurt timp componenţa noii conduceri tehnice care se va ocupa de pregătirea echipei în perioada următoare.
Decizia de reziliere a contractului cu antrenorul spaniolul vine la două zile după ce FC Viitorul a fost eliminată din Cupa României în urma înfrângerii suferite în faţa echipei FC Dinamo, cu scorul de 3-0, în şaisprezecimile de finală ale competiţiei. În campionat, FC Viitorul ocupă locul 7 al clasamentului, cu 16 puncte după 11 etape.
La 7 august, spaniolul Ruben de la Barrera Fernandez a fost instalat în funcţia de manager al echipei FC Viitorul, după ce Gheorghe Hagi şi-a anunţat retragerea din postul de antrenor principal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu