Viitorul fermelor de familie, dezbătut la Ministerul Agriculturii

Petre Daea a deschis oficial, conferinţa referitoare la viitorul fermelor familiale în perspectiva lansării 'Deceniului ONU privind Fermele Familiale (2019-2028)', primul eveniment organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la Bucureşti, în contextul Preşedinţiei române a Consiliului UE.

Manifestarea a reunit personalităţi, ambasadori din statele membre ale UE, ambasadori din ţările din zona Balcanilor de Vest şi din Vecinătatea Estică, experţi la nivel înalt din cadrul Comisiei Europene (Javier Alcazar Sirvent - Sef de Unitate), de la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene (Petr Blizkovsky, Director) si din partea FAO (Marcela Villarreal, Director al Diviziei de Parteneriat FAO, Morten Hartvigseg, Manager initiative regionale pentru fermele de familie şi micii agricultori), profesori universitari (Natalija Bogdanov, Profesor la Universitatea din Belgrad, Serbia) şi reprezentanţi ai fermelor familiale. 

Din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) au participat la eveniment secretarii de stat Daniel Dumitru Botănoiu, Alexandru Valentin Tachianu, Teodora Gabriela Gheniu, Daniel Eugeniu Crunteanu, subsecretarul de stat Maricel Floricel Dima, secretarul general Constantin Ilie Aprodu, precum şi directori ai direcţiilor de specialitate din MADR.

Care a fost obiectivul întâlnirii



Obiectivul acestei întâlniri a fost facilitarea schimbului de experienţe şi bune practici, precum şi discuţii cu privire la provocările cu care se confruntă fermele familiale din Europa. În deschiderea discursului său, ministrul Daea a afirmat:' Salutăm iniţiativa FAO privind Deceniul Fermelor de Familie, care îşi propune să ofere sprijin tehnic guvernelor privind susţinerea şi schimbul de bune practici, menţinerea agriculturii familiale ca prioritate pe agenda internaţională'. 

Totodată, ministrul a declarat că fermierii deţin cunoştinţele necesare pentru a transforma sistemele alimentare astfel încât să poată produce hrana necesară tuturor, menţinând în acelaşi timp biodiversitatea şi durabilitatea mediului. Petre Daea a subliniat, de asemenea, faptul că fermierii au nevoie de accesul la ştiinţă, tehnologie, inovare pentru ca antreprenoriatul lor să devină de succes şi să asigure trecerea de la agricultura de subzistenţă la producţia sustenabilă şi valorificare pe piaţă.

În acelaşi timp, o atenţie deosebită trebuie acordată susţinerii accesului femeilor şi tinerilor din mediul rural. Citându-l pe directorul general FAO, Graziano da Silva, ministrul Daea a reamintit că 'fermele de familie sunt cele care pot păstra cel mai bine tradiţia zonelor rurale si pot promova produsele locale'. Datele ONU arată că fermele de familie însumează peste 500 milioane de ferme la nivel mondial. În sectorul pescăresc, 90% din 140 de milioane de persoane implicate la nivel mondial sunt pescarii la scară mică care oferă peste 60% din peşte destinat consumului uman direct. 

Vezi şi: NBA. Amendă de 25.000 dolari pentru insulte

Ungaria, interesată de gazele româneşti din Marea Neagră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel