Viktor Orban a fost decorat de Patriarhul Serbiei pentru protejarea creștinismului și promovarea valorilor creștine

Patriarhul Porfirije al Serbiei l-a decorat pe Viktor Orban cu gradul de aur al Ordinului Sfântul Sava.

Premierul ungar Viktor Orbán a primit luni, la Budapesta, vizita patriarhului ortodox sârb Porfirije, care în timpul întrevederii i-a înmânat şefului guvernului de la Budapesta gradul de aur al Ordinului Sfântul Sava, a transmis Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului, către agenţia ungară de presă MTI.

Potrivit motivării, recunoaşterea vine pentru eforturile lui Viktor Orbán în a proteja creştinismul în Ungaria şi în întreaga Europă, pentru promovarea valorilor creştine şi pentru contribuţia sa personală la prietenia dintre naţiunea maghiară şi cea sârbă.

Cu ocazia acordării decoraţiei, patriarhul sârb a subliniat că Viktor Orbán este un om de stat unic în Europa, care “luptă pentru sufletul Europei” şi ale cărui spuse sunt urmărite cu atenţie de multe naţiuni, inclusiv de cea sârbă.

În discursul său de mulţumire, Orbán a subliniat că acceptă cu bucurie decoraţia de la fratele său creştin ortodox sârb. “Suntem oameni paşnici, vrem pace, dar există într-adevăr un război pentru sufletul Europei, iar fără unitatea creştină – inclusiv cu ortodoxia – nu putem câştiga această luptă”, a spus premierul.

Sfântul Sava (1174-1236) este întemeietorul Bisericii Ortodoxe Sârbe independente, iar ordinul de merit care îi poartă numele său este acordat de Biserica Ortodoxă Sârbă persoanelor ecleziastice şi laice cu merite deosebite, scrie Hirado.

Întrevedere la București între Iohannis și președintele Ungariei

Preşedintele Ungariei, Katalin Novak, va întreprinde o vizită la Bucureşti miercuri, la invitaţia omologului său român, Klaus Werner Iohannis, transmite MTI, citând ediţia de sâmbătă a cotidianului Magyar Nemzet.

Pe lângă întrevederea pe care o va avea cu omologul său rămân, preşedintele ungar va fi primit de premierul român Nicolae-Ionel Ciucă, de preşedintele interimar al Senatului, Alina-Ştefania Gorghiu, şi de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ion-Marcel Ciolacu.

Pe parcursul vizitei la Bucureşti, Katalin Novak se va întâlni de asemenea cu Kelemen Hunor, viceprim-ministru şi preşedintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din România (UDMR), şi cu ceilalţi miniştri membri ai UDMR.

Ultima întâlnire oficială la Bucureşti între un preşedinte român şi unul ungar a avut loc în 2010, menţionează sursa citată, notează Agerpres (citește AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel