Viktor Orban cere ca ONG-urile care-i ajută pe migranţi să nu mai fie finanţate de UE

Premierul ungar Viktor Orban, unul dintre cei mai vocali critici împotriva migraţiei, vrea ca finanţarea Uniunii Europene (UE) pentru ONG-uri să înceteze, a declarat el vineri pentru media locale, relatează dpa. 

ONG-urile care efectuează misiuni de salvare în Marea Mediterană se află de mai multă vreme în centrul unei dispute în cadrul Uniunii Europene privind modul în care ar trebui să se acţioneze în cazul persoanelor salvate pe mare în timp ce încercau să ajungă în Europa la bordul unor ambarcaţiuni improvizate. 

"Grupuri ale societăţii civile sau cele care pozează în grupuri ale societăţii civile, finanţate şi organizate în moduri netrasparente, sunt principalul sprijin pentru politicienii care sunt în favoarea migraţiei", a declarat Orban pentru postul de stat de radio din Ungaria. El a adăugat că astfel de grupuri acţionează împotriva voinţei majorităţii alegătorilor. "Sunt agresivi, se scaldă în bani şi au o reţea internaţională în spatele lor", a mai afirmat liderul conservator de dreapta. 

Ceva obişnuit în luările de poziţie ale lui Orban, notează dpa, el pune problema pe seama miliardarului George Soros, filantropul liberal ungaro-american. Grupurile din societatea civilă care oferă asistenţă umanitară migranţilor şi refugiaţilor sunt vizate de un impozit de 25% pe donaţiile primite din străinătate în conformitate cu o nouă lege controversată din Ungaria, iar unele aspecte ale activităţii lor au fost plasate sub incidenţa legii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel