Premierul ungar Viktor Orban a declarat că şi-ar dori ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă şi să facă pace în partea de est a Europei, în discursul anual despre starea naţiunii rostit sâmbătă, potrivit MTI.
Orban a spus că anul 2024 ar putea constitui un "punct de cotitură" odată cu alegerile în Uniunea Europeană, în SUA, în India şi în alte zeci de locuri.
"Scena politică mondială va arăta complet diferit la sfârşitul anului... şi, dacă Dumnezeu ne ajută, spaţiul de manevră al Ungariei va creşte într-o măsura nemaiîntâlnită de mult timp", a adăugat el.
"Nu putem avea un cuvânt de spus în alegerile din alte ţări, dar ne-ar plăcea foarte mult ca Donald Trump să se întoarcă", a spus premierul ungar.
El a adăugat că "birocraţii de la Bruxelles" nu vor scoate Europa din criză şi că o nouă aripă de dreapta europeană, din care făc parte şi ungurii, ar putea aduce o "schimbare reală".
Ungaria a ieşit "cu greu" dintr-un 2023 foarte dificil, dar "nu poate fi nemulţumită" de rezultate, a declarat premierul Viktor Orban în discursul său despre starea naţiunii.
Orban a spus că ungurii au trăit şi muncit sub "presiune extremă" pentru al cincilea an consecutiv, încercând să "protejeze ceea ce am realizat". Locurile de muncă au fost păstrate, a spus el, observând că niciodată până acum nu au fost atât de mulţi oameni care să aibă un loc de muncă în Ungaria.
Inflaţia a fost redusă de la un record de 25% la sub 4%, deficitul bugetar a fost menţinut pe o traiectorie descendentă, iar salariul minim a fost majorat cu 15%, a adăugat premierul ungar.
În cazul abuzurilor asupra copiilor nu există loc pentru milă şi, prin urmare, demisia în cazul graţierii a fost decizia corectă şi ne întăreşte, a declarat Viktor Orban în legătură cu demisia fostului şef al statului Katalin Novak şi a fostului ministru al justiţiei Judit Varga.
Sarcina guvernului ungar este să restabilească ordinea morală şi să remedieze situaţia din punct de vedere legal, a spus el.
Sistemul de protecţie a copilului din Ungaria trebuie consolidat, iar legislaţia pentru protecţia copiilor, de la Constituţie până la ordinele ministeriale, trebuie revizuită şi completată, a adăugat premierul.
În ceea ce priveşte cazul de graţiere, Viktor Orban a declarat că "ne obligă calvarul victimelor" să consolidăm managementul şi supravegherea instituţiilor noastre de protecţie a copilului, precum şi reglementările şi restricţiile impuse persoanelor care lucrează acolo. Iar toate acestea trebuie să fie prezentate parlamentului sub forma unui nou proiect de lege privind protecţia copilului, a adăugat prim-ministrul ungar.
Viktor Orban a declarat că alegerea unui nou preşedinte al Ungariei este o sarcină urgentă, cerând grupurilor parlamentare aflate la guvernare să înceapă procedura care să conducă la alegerea noului şef de stat, în momentul plecării preşedintei Katalin Novak.
Viktor Orban a declarat că "singura modalitate de a restabili echilibrul, de a domoli valul crescând de indignare şi de a reunifica naţiunea pe tema familiei şi a protecţiei copilului se poate realiza doar prin demisia şefului statului, şi preluarea mandatului de către un nou preşedinte", relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu