Naţiunile din Europa Centrală ar trebui să se unească pentru a-şi apăra rădăcinile creştine, în condiţiile în care Europa occidentală face experimente cu familii de acelaşi sex, imigraţie şi ateism, a declarat joi premierul ungar Viktor Orban, informează Reuters.
„Europa occidentală a renunţat la o Europă creştină și experimentează un cosmos fără Dumnezeu, cu familii-curcubeu, cu migraţia şi societăţile deschise”, a spus Orban în discursul său de la un eveniment de comemorare a Tratatului de la Trianon.
Potrivit lui Viktor Orban, monumentul, o rampă lungă de 100 de metri şi lată de 4 metri sub nivelul solului, care se termină într-un cub de granit ,pe o stradă de lângă clădirea parlamentului de la Budapesta, constituie un apel către naţiunile Europei Centrale de a-şi consolida alianţa şi de a se coaliza în jurul a ceea ce el numeşte „standardul polonez”.
În Polonia, principalul aliat al Ungariei în Europa Centrală, Partidul Lege şi Justiţie (PiS) a urmat o platformă socială conservatoare şi a făcut din opoziţia faţă de „ideologia LGBT” un element esenţial al strategiei sale electorale.
Organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului afirmă că în Ungaria ostilitatea faţă de persoanele LGBT a crescut de când Orban a câştigat un al treilea mandat, în 2018.
Viktor Orban însuşi critică rar homosexualitatea sau familiile de acelaşi sex, însă preşedintele parlamentului, aliat de cursă lungă al lui Orban, a echivalat adopţiile în cadrul familiilor de acelaşi sex cu pedofilia.
Săptămâna trecută, două drapele în culorile curcubeului au fost date jos de pe clădiri municipale din Budapesta, ceea ce a determinat Ambasada SUA să atenţioneze că grupările neonaziste nu ar trebui tolerate, mai notează Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu