Viktor Orban îl va vizita pe Vladimir Putin la Moscova. Rusia: Apreciem abordarea independentă a Ungariei

După ce președintele Kazahstanului a dat ordin să se tragă fără somație în protestatari, Viktor Orban își exprimă solidaritatea cu el / Foto: Facebook Viktor Orban
După ce președintele Kazahstanului a dat ordin să se tragă fără somație în protestatari, Viktor Orban își exprimă solidaritatea cu el / Foto: Facebook Viktor Orban

Kremlinul a lăudat luni modul independent în care îşi alege partenerii premierul ungar Viktor Orban, care va efectua marţi o vizită oficială la Moscova.

Noi apreciem abordarea independentă a Ungariei în urmărirea propriilor interese şi alegerea partenerilor, a declarat la conferinţa sa zilnică de presă purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Acesta a subliniat că, în pofida tendinţelor negative legate de coronavirus, Rusia şi Ungaria continuă să-şi dezvolte cooperarea economică şi politică bilaterală.

Este o vizită foarte importantă. Avem relaţii foarte dezvoltate cu Ungaria, a mai menţionat Peskov, precizând că în cursul acestei vizite a premierului ungar vor fi abordate atât proiecte economice cât şi chestiuni internaţionale, inclusiv problemele cele mai acute ale agendei, o aluzie la Ucraina.

Viktor Orban a promis că înaintea deplasării în Rusia se va consulta cu aliaţii din UE şi NATO

Viktor Orban - căruia opoziţia care s-a unit împotriva lui la alegerile ce vor avea loc pe 3 aprilie i-a cerut să-şi anuleze vizita la Moscova - a promis că înaintea deplasării în Rusia se va consulta cu aliaţii din UE şi NATO.

Delegaţia Parlamentului European care urmează să efectueze o vizită în Ucraina i-a cerut de asemenea să nu rupă unitatea europeană la întâlnirea cu preşedintele Vladimir Putin.

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, aflat luni într-o vizită la Budapesta, a exprimat sprijinul pentru deplasarea pe care Viktor Orban o va întreprinde în Rusia, menţionând că 'trebuie să detensionăm situaţia şi să ne ridicăm în susţinerea suveranităţii Ucrainei'.

Ungaria nu şi-a exprimat sprijinul faţă de Ucraina

Spre deosebire de alte ţări din regiune, Ungaria nu şi-a exprimat clar în ultimele săptămâni sprijinul faţă de Ucraina în tensiunile acesteia cu Rusia. Mai mult, ministrul de externe ungar, Peter Szijjártó - care-l va însoţi pe Viktor Orban în vizita la Moscova şi va avea o întâlnire cu omologul său rus Serghei Lavrov -, a declarat că Budapesta nu va sprijini Kievul atât timp cât acesta discriminează minoritatea maghiară din Ucraina.

Etnicii maghiari din Ucraina trăiesc în privare de drepturi şi, în unele cazuri, ajung să sufere hărţuire fizică, iar aceasta este inacceptabil, a avertizat Szijjarto într-o declaraţie acordată săptămâna trecută cotidianului Magyarnemzet, citat de agenţia MTI.

Telemele economice pe care Orban le va aborda cu Putin

Printre temele economice pe care Orban le va aborda cu Putin se numără creşterea importurilor de gaze ruseşti, accelerarea construcţiei centralei nucleare de la Paks şi fabricarea în Ungaria a vaccinului anti-COVID-19 produs de Sputnik.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel