Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, că relaţiile dintre Ungaria şi România nu sunt cele mai bune, însă a menţionat că speră într-o îmbunătăţire. Acesta a dat drept exemplu relaţiile ţării sale cu Slovacia şi Serbia.
Publicitate
″Împărtăşesc această idee a descrierii situaţiei care se află în întrebarea dvs. Pot să spun că nici cei mai vârstnici nu-şi mai aduc aminte când a mai fost atât de bună relaţia ungaro-sârbească ca şi astăzi. Şi e greu să ne aducem aminte de vremurile în care relaţiile ungaro-slovace au fost atât de bune ca astăzi. Acelaşi lucru nu putem spune şi despre relaţiile ungaro-române”, a spus, potrivit traducerii oficiale, Viktor Orban.
Premierul Ungariei a adăugat că speră însă ca şi relaţiile cu România să fie în direcţia bună.
“Ungaria se află într-un proces de dezvoltare spectaculos. (...) Ungaria are rezultate din ce în ce mai palpabile şi într-un ritm din ce în ce mai real. Întrebarea este la ce foloseşte această putere în ţară, în stat. Ungaria a hotărât ca această capacitate crescută s-o investească în îmbunătăţirea relaţiilor cu vecinii, motiv pentru care am semnat o mulţime de acorduri, şi cu slovacii, şi cu sârbii, să vedem cum dezvoltăm regiunile transfrontaliere, cum lansăm investiţii comune, cum ar fi de exemplu drumul expres Budapesta-Belgrad.
Am lansat proiecte comune mari şi eu aşa văd, că vecinii noştri Croaţia, Serbia şi Slovacia consideră Ungaria ca pe o ţară de succes care îşi foloseşte puterea crescândă pentru stabilizarea regiunii şi pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu vecinii. (...) Eu sper că şi cu România vom ajunge într-o astfel de situaţie şi Ungaria, maghiarii, respectiv România se va folosi de acest excedent de putere pentru îmbunătăţirea relaţiilor noastre. Încă nu suntem într-o astfel de situaţie, dar sper că direcţia este bună”, a mai menţionat Viktor Orban, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu