Uniunea Europeană ar trebui să semneze mai întâi un acord de parteneriat strategic cu Ucraina, în loc să înceapă negocierile de aderare cu această ţară, a declarat vineri premierul Ungariei, Viktor Orban, semnalând o cale pentru un eventual compromis înaintea unui summit crucial al UE, transmite Reuters.
Liderii celor 27 de state membre ale UE urmează să decidă la jumătatea lunii decembrie dacă acceptă sau nu recomandarea Comisiei Europene de a invita Kievul să înceapă negocierile de aderare de îndată ce îndeplineşte condiţiile finale, în timp ce luptele pentru respingerea invaziei ruse în Ucraina continuă. Orice decizie în acest sens necesită unanimitatea celor 27 de membri ai blocului, Ungaria fiind considerată principalul obstacol potenţial.
Viktor Orban a declarat în repetate rânduri că Ungaria nu va susţine propunerea Comisiei în forma actuală. Orban a reiterat vineri că mai multe aspecte ar trebui să fie clarificate înainte de începerea discuţiilor de aderare cu Ucraina, spunând că este imposibil de evaluat consecinţele pe care aderarea Ucrainei le-ar putea avea asupra blocului.
'Dacă nu ştim ce consecinţe ar putea avea aderarea Ucrainei, atunci nu ar trebui să începem discuţiile.Aşa că eu consider că UE ar trebui să semneze mai întâi un acord de parteneriat strategic cu Ucraina', a declarat Orban într-un interviu la radioul public Kossuth.
'Acest acord ar putea dura până la 5-10 ani, haideţi să îi aducem mai aproape, deoarece diferenţa este prea mare acum', a spus el.'Haideţi să dăm timp pentru a lucra împreună şi când vom vedea că putem lucra împreună, atunci să aducem în discuţie problema calităţii de membru'.
Potrivit lui Orban, în prezent există o serie de necunoscute cu privire la Ucraina care fac imposibilă aderarea ei la UE. 'Nu ştim cât de mare este teritoriul său şi cât de mare este populaţia, pentru că Rusia a ocupat o parte a ţării', a argumentat premierul ungar, citat de EFE. Propunerea recentă a Comisiei Europene de a începe negocierile de aderare cu această ţară 'nu este (suficient de) pregătită', a subliniat el.
Guvernul ungar a declarat deja de mai multe ori că se opune pentru moment aderării Ucrainei la UE. În acest sens, el a explicat că poziţia Ungariei 'nu este un veto', deoarece aceasta poate fi aplicată doar în faţa unei decizii, care în privinţa Ucrainei nu există încă.
Propunerea premierului ungar intervine la o zi după ce oficiali ai UE au declarat joi că Ungaria se apropie de deblocarea accesului la fondurile UE în valoare de miliarde de euro, pe care Bruxellesul le suspendase din cauza problemelor legate de respectarea statului de drept.
Premierul ungar a îndemnat totodată la încetarea focului în Ucraina şi a declarat că, dacă UE doreşte să acorde mai mulţi bani Ucrainei, atunci ar trebui să înfiinţeze un fond financiar separat în afara bugetului UE, pe baza unui acord interguvernamental.
'Dacă Ucraina are nevoie de bani, haideţi să creăm un fond interstatal în care fiecare ţară poate pune bani dacă doreşte, dar să nu folosim banii comuni ai UE', a propus el, adăugând că trimiterea de fonduri către Ucraina pentru a lupta în război din bugetul UE a dus la suprasolicitarea bugetului.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a întâlnit luni la Budapesta cu Orban şi, deşi părţile nu au dezvăluit nimic despre întâlnire, presa locală susţine că unul dintre subiectele abordate a fost relaţia cu Ucraina. Considerat principalul aliat al Moscovei în UE, Orban refuză să sprijine Ucraina cu livrări de arme şi critică sancţiunile europene împotriva Rusiei, deşi a aprobat toate pachetele punitive de până acum.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu