Una dintre vilele de protocol pe care Nicolae Ceaușescu le-a folosit în perioada în care ocupa funcția de adjunct al ministrului Forțelor Armate a fost scoasă la vânzare. Vila de opt camere este situată în Predeal, iar cei care intenționează să o achiziționeze trebuie să scoată din conturi o sumă deloc de neglijat!
Publicitate
Vilele de protocol folosite de Nicolae Ceaușescu în timpul regimului său, dar chiar și în perioada anterioară acestuia, sunt răspândite prin toată țara. Una dintre ele, cea din Predeal, a fost scoasă la vânzare, anunță click.ro. Moșia de la Predeal unde Ceaușescu venea în perioada în care ocupa funcția de de adjunct al ministrului Forțelor Armate va putea fi cumpărată, iar prețul cerut de actualii proprietari este de peste 1 milion de euro. Vila impunătoare a fost construită în stil tradițional care amintește de casele cu cerdac din zona muntenească a României. Imobilul a primit denumirea de „Vila Ceaușescu” datorită utilizării ei de către fostul dictator comunist în perioada 1950 – 1958. Conform jurnaliștilor de la Click, clădirea a fost construită în 1927, are un etaj, opt camere și trei băi, o amprentă la sol de 161 metri pătrați, o suprafață de teren de 1.350 de metri pătrați și o suprafață construită de 322 de metri pătrați. Ea se află pe strada Nicolae Bălcescu din Predeal, la numărul 39.
Dotările vilei de protocol nu sunt unele de ignorat, însă și prețul solicitat pentru achiziționarea acesteia aste unul pe măsură. Casa este situată la doar trei minute distanță de pârtia de schi, iar agenția imobiliară care a scos locuința la vânzare îi face reclamă intens. Locuința deține un dormitor de peste 10 metri pătrați, dar și o baie de șapte metri pătrați. În plus, are propria zonă spa, de 25 de metri pătrați, cu un jacuzzi încăpător, iar în curte este amplasat un foișor. Nu lipsește crama, iar spațiile de depozitare sunt numeroase.
Prețul de achiziție al vilei de protocol, în care Nicolae Ceaușescu a locuit pentru o perioadă, depășește un milion de euro, însă în mod cert, ea își va găsi noi proprietari la un moment dat. După preluarea puterii depline, Nicolae Ceaușescu a abandonat-o, vila ieșind de sub jurisdicția Ministerului Apărării, chiar în anul în care fostul general-maior devenea secretar general al Partidului Comunist Român.
Ceaușescu avea în fiecare județ cel puțin o vilă de protocol, cabane de vânătoare sau case de odihnă. Numărul lor trecea de o sută în anii '80. Preferate erau vilele de la Predeal, Neptun și Scroviștea. După 1989, privilegiații noului regim au devenit proprietari pe vile, dar multe au decăzut. Potrivti Europa Liberă, nu soţii Ceauşescu se bucurau de ele cât mai degrabă activiștii PCR care au profitat din plin de vilele de protocol. „Casa albă” cum era numită vila ridicată în anul 1974 era considerată locație de lux, dotată cu piscină, popicărie şi teren de fotbal. Ultima vizită a făcut-o cuplul Ceaușescu la Hunedoara și la vilă în 21 martie 1989, anul căderii comunismului. Complexul turistic situat la 14 km de Hunedoara intrat în patrimoniul Combinatului Siderurgic Hunedoara și a revenit după 1989 firmei Acelor Mittal o dată cu privatizarea combinatului. Ca multe alte active moștenite, nici vilele de pe malul lacului Cinciș nu s-au bucurat de amenajarea și modernizarea necesare.
"Pe Bulevardul Loga nr. 48 se află o clădire anostă cu un etaj cunoscută de timișoreni ca „Vila Ceaușescu”. Pe poarta de fier scorojită și legată cu lanț ruginit un glumeț a scris „OZN”. Frontul larg dezvăluie paragina: ferestre sparte, mozaicul oliv inițial decopertat, dale îmbătrânite. Deasupra intrării principale a rămas inscripția „Hotel Internațional”, iar din 2007 un panou cu litere abia vizibile care anunța amenajarea unui hotel de 4 stele de către proprietarul Inter Center Service SA." se mai arată în sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu