Fiul în vârstă de un an al primarului Iașului, Mihai Chirica, are, pe numele lui, o casă în valoare de 250.000 de euro. Edilul a trecut locuința în declarația de avere și spune că banii sunt din partea familiei, iar copilul a fost reprezentat la notar de bunică.
Primarul Mihai Chirica a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că locuința pe înregistrată pe numele fiului său, care a fost reprezentant la notar de bunică, a fost cumpărată cu bani puși de-o parte de familia edilului, însă, potrivit legislației românești, copilul nu poate fi reprezentat la înregistrarea proprietării de părinți, ci de un tutore.
„Proprietatea a fost de la început achiziţionată pe numele copilului, care este minor, iar prin legislaţia naţională părinţii nu pot achiziţiona în numele copiilor, de aceea s-a făcut cu un tutore, care este bunica acestuia. Sigur, bunica a avut un dublu rol aici, şi de tutore şi pentru faptul că a susţinut o parte din costurile cu proprietatea din Iaşi. O mare parte din bani sunt asiguraţi de către noi, familia, iar o parte din bani sunt puşi de către bunică, care şi-a vândut o proprietate, de asemenea din Iaşi. Am şi declarat cu ce sumă, cu 100.000 de euro, cu care a contribuit la această achiziţie”, a spus primarul Iașului.
Acesta a explicat că a trecut proprietatea în valoare de 250.000 de euro în declarația de avere, menționând că este a fiului, pentru că „nu e nimic de ascuns”.
„Preţul este preţul pe care l-a oferit piaţa în momentul de faţă şi cu siguranţă aş fi preferat să nu ne cheltuim toţi banii pentru asta. Dar tot ceea ce am acumulat pe parcusul ultimilor ani, inclusiv bunurile care sunt în momentul de faţă ale fiicelor mele, pentru că nu le-am mai ţinut pentru noi, familia, arată exact intenţia de a face acest lucru, cât timp suntem noi în viaţă, noi cei care avem posibilitatea să le înstrăinăm pentru a ne face datoria şi faţă de urmaşii noştri. E la fel de simplu de înţeles ca şi gestul pe care l-a făcut bunica copilului meu, deci mama mea şi acelaşi gest pe care îl va face soacra mea, respectiv mama soţiei mele. Prin urmare nu avem nimic de ascuns din acest punct de vedere, este absolut legal ca un copil minor să poată achiziţiona bunuri sub controlul unui tutore, aşa cum s-a întâmplat şi de regulă tutorele se alege din cadrul familiei, cum am făcut şi noi”, a mai spus primarul Iașului.
Întrebat dacă prin înregistrarea locuinței pe numele fiului minor, a dorit „punerea la adăpost” în cazul unei anchete, Chirica a răspuns că astfel de bunuri „nu pot fi atacate, când, ipotetic, ar apărea cazuri de corupție”.
„Sunt bunuri care nu pot fi atacate când, ipotetic, ar apărea cazuri de corupţie. De asta am şi ţinut ca dobândirea acestui bun să facă exact din conţinutul declaraţiei de avere, dar pe de altă parte, aşa cum bine spuneţi, este o măsură de a te proteja, pentru că eu, pe propria-mi piele, am asistat la situaţii în care mi-au fost sechestrate bunuri care au fost scoase de sub sechestru. De ce să punem şi bunurile familiei în pericol atunci când ştim că nu este cazul? Ai cu ce să ţi le iei, ţi le cumperi şi ţi le protejezi utilizând legislaţia românească în vigoare”, a răspuns Mihai Chirica.
Mihai Chirica și-a depus declarația de avere, miercuri, și, potrivit acesteia, o locuință de 136 de metri pătrați este înregistrată pe numele fiului minor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News