Dan Vîlceanu a dat primele explicații despre relația cu PSD și afacerile controversate.
Dan Vîlceanu preia astăzi șefia Ministerului de Finanțe. El a dat primele explicații despre relația cu PSD și afacerile controversate, după ce a fost întrebat de jurnaliști despre aceste aspecte, în jurul său planând un scandal legat de Complexul Energetic Oltenia, firma familiei lui Vîlceanu câștigând mai multe contracte cu acest complex și mai multe entități de stat, în valoare de peste un milion de dolari doar anul trecut.
"Probabil ați observat că declar toate aceste aspecte. Aș vrea să clarificăm lucrurile chiar de astăzi, din această discuție, pentru că este foarte important să știe lumea care este adevărul, ce este știre falsă și ce este adevărat. Da, există o companie la care faceți referire care este o companie a părinților mei, înființată în 1997, când eu aveam 18 ani, deci această chestiune că aș folosi părinții paravan pentru a afaceri, nu se justifică. La 18 ani trebuie să fii cel puțin precoce sau mai mult decât precoce să îți folosești părinții paravan pentru afaceri, dar, mă rog, în politică acuzațiile se fac și fără fundament de multe ori, asta e, nu există niciun fel de problemă din punctul ăsta de vedere, iar în ceea ce privește contractele pe care le-ați văzut acolo declarate, toate, dar absolut toate acele contracte nu au fost câștigate decât prin licitație publică, niciodată altfel.", a declarat Dan Vîlceanu în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit declarației sale de avere, Vîlceanu deține titluri de stat în valoare de peste 700 de mii de lei. În acest context, jurnaliștii l-au întrebat și de unde are bani și unde a mai muncit.
"Am avut două companii pe care le-am lichidat în momentul în care am intrat în Parlament, tocmai pentru a evita astfel de întrebări pe care le aveți dvs astăzi și cred că am făcut bine. Pe de altă parte, dacă vă uitați în declarația de avere chiar scrie acest lucru, am avut acești bani tocmai din lichidarea unei companii.", a spus Vîlceanu.
Dan Vîlceanu a fost membru PSD în trecut, președintele organizației de tineret din Gorj, apoi membru PDL și acum PNL. Ministrul a vorbit și despre acest aspect, după ce a fost acuzat de traseism politic.
"Am văzut în această perioadă toți sfinții și îngerii din politica românească au sărit să critice acest lucru. Am fost într-o organizație de tineret în urmă cu mai bine de 10 ani, lucru pe care nu l-am ascuns niciodată și chiar îl găsiți pe site-ul Parlamentului, în CV-ul pe care l-am depus acolo. Dacă acesta este păcatul meu politic, atunci fie, îl duc așa cum e.", a răspuns Vîlceanu.
Vîlceanu a fost întrebat și care este relația sa cu Klaus Iohannis, în contextul în care președintele nu a dat mâna cu el la ceremonia de ieri. "Asta e procedura. Am făcut o repetiție înainte. Asta a fost procedura și asta am făcut.", a spus Vîlceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News