Fermierii se bucură de sume record în 2024 de la stat.
Premierul Marcel Ciolacu a alocat în ședința de guvern de miercuri 200 de milioane de lei în plus bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Banii merg către credite bugetare și credite de angajament pentru agromediu și climă. Alți 208 milioane de lei au mai fost alocați de Guvern tot în agricultură, dar pentru lucrări de reabilitare a infrastructurii principale de îmbunătățiri funciare.
Astfel, Guvernul Ciolacu a acordat finanțări record fermierilor. Suplimentarea bugetului cu 200 de milioane lei săptămâna aceasta vine pentru a fi asigurate proiectele de agromediu și climă, implementate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Sumele vor fi alocate din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, conform unui comunicat transmis de Executiv.
Plățile către beneficiarii proiectelor vor fi făcute la timp
Concret, sprijinul guvernului vine pentru a se asigura că nu exisă întârzieri in plata către beneficiarii proiectelor vizate.
„Prin alocarea acestor fonduri, se asigură condițiile necesare efectuării plăților către beneficiarii proiectelor și rambursării de către Comisia Europeană, în trimestrul I al anului 2025, a sumelor reprezentând componenta de fond extern nerambursabil al CE la finanțarea programului”, se arată într-un comunicat transmis de Guvern.
Alți 208 milioane de lei merg către lucrări de Îmbunătățiri Funciare
Ministerul Agriculturii a primit și o altă alocare suplimentară de 208 milioane lei de la Guvern, tot în ședința de miercuri. Banii vor merge de această dată la creditele de angajament și cele bugetare, pentru lucrări de reabilitare a infrastructurii principale de îmbunătățiri funciare, investiții desfășurate de către Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, conform executivului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu