Meteorologii anunță un sfârșit de săptămână geros cu temperaturi negative, sub media climatologică a perioadei.
ANM anunță dimineți geroase la sfârșitul săptămânii. În București, temperaturile vor coborî la -4 grade Celsius în weekend. În depresiuni, vor fi temperaturi de -11 grade Celsius.
Temperaturile încep să scadă de vineri în cea mai mare parte a țării. Valorile maxime vor fi mai mici decât cele normale pentru această perioadă în sud și în est. În restul teritoriului se vor menține apropiate de normalul perioade. Vor fi chiar mai ridicate în nord-vest, potrivit ANm. Temparaturile maxime vor fi, vineri, între 8 grade în Moldova și 16 grade în Maramureș și nordul Crișanei. Noaptea va fi frig, cu temperaturi, în cea mai mare parte a țării, negative. Vor fi -11 grade în estul Transilvaniei. Maxima va fi de 6 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi mai mult senin, exceptând extremitatea sudică şi de sud-est, unde vor fi înnorări temporare. Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei în sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, precum şi în zona montană. Local se va forma brumă şi pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă. În București, temperatura maximă va fi de 11-12 grade Celsius. Minima va fi de 2-3 grade Celsius, si de 0 grade la periferie. Cerul va fi înnorat, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu