Vine marele cutremur? Răspunsul seismologilor români

Cutremurul produs miercuri la prânz nu poate fi considerat un pre-şoc pentru unul mare; nu trebuie să ne îngrojoreze, susţine Mircea Radulian (INFP).

Cutremurul din Vrancea produs miercuri la prânz, cu magnitudinea de 4,6 pe scara Richter, se încadrează în categoria seismelor moderate şi nu poate fi considerat un pre-şoc pentru un cutremur mare, susţine Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

'Este cel mai mare cutremur din acest an, care a apărut după o pauză de cinci luni. Ultimul cutremur cu magnitudine de peste 4 a fost la sfârşitul lunii octombrie 2017 şi era de aşteptat să apară un cutremur de acesta, moderat îl numim noi, pentru că Vrancea generează astfel de cutremure destul de frecvent, de la o lună la alta, şi el a mai eliberat cumva energia acumulată în ultimele luni. Nu trebuie să ne îngrijoreze. El se încadrează foarte bine în ceea ce ne aşteptăm noi pentru zona Vrancea, la scara aceasta de cutremure moderate. Trebuia cumva să vină pentru că altfel putea să fie o problemă, dacă era o pauză mai mare de cutremure de acest gen', a declarat miercuri, pentru Agerpres, Mircea Radulian.

Greu de prevăzut

El a precizat că seismul de 4,6 din Vrancea nu spune nimic deosebit despre eventualitatea producerii unui cutremur mare, acesta fiind greu de prevăzut.

'Este normal că a apărut şi părerea mea este că nu înseamnă nimic deosebit, dar ştiti că un cutremur mare poate să vină oricând. Este greu de prevăzut, dar părerea mea este că el nu poate fi considerat un pre-şoc pentru un cutremur mare. Este un cutremur destul de obişnuit pentru zona Vrancea şi nu trebuie să ne îngrijorăm', a adăugat acesta. Radulian nu exclude apariţia unor replici dar în mod evident acestea vor avea o magnitudine mai mică.

'S-ar putea să apară şi replici dar nu deosebite, evident mai mici decât acesta, şi oricum câteodată în Vrancea mai apar două trei cutremure grupate într-o zi două, poate să apară, dar e puţin probabil să fie mari ca acesta.', a precizat Radulian.

[citeste si]

În 2017, în România, cel mai mare seism a fost înregistrat pe 8 februarie, în judeţul Buzău, la ora 17:08, şi a avut o magnitudine de 5 grade pe Richter, cutremurul fiind resimţit şi la Bucureşti. Cele mai puternice cutremure produse în România în ultimii 27 ani au fost înregistrate pe 30 şi 31 mai 1990, magnitudinea acestora fiind de 6,9, respectiv 6,4 grade pe scara Richter.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel