Preotul Nicolae Crângaşu le vorbeşte credincioşilor despre Vinerea Mare şi semnificaţia pe care o are acestă importantă zi în cadrul Săptămânii Mari.
"Vinerea Mare este ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pe lemnul crucii şi în care a murit pe lemnul crucii. O moarte reală, o moarte totală în care a recapitulat, ca o jertfă din dragoste pentru noi, toată păcătoşenia lumii ca să o cureţe, să o spele şi să o ispăşească. De aceea spunem că Iisus Hristos a murit pe cruce pentru noi toţi, ca prin moartea Lui noi toţi să ne izbăvim de blestemul păcatului pe care-l atrăsesem asupra noastră", a explicat preotul Nicolae Crângaşu.
Preotul Crângaşu a vorbit şi despre clipele de după moartea lui Iisus Hristos pe cruce: "Atunci când s-a făcut o încercare a autorităţilor romane şi religioase iudaice să nu lase trupurile atârnate pe lemnul crucii pentru sâmbăta care urma, Mântuitorul atunci când a fost împuns cu suliţa în coastă, din coasta sa a ieşit sânge şi apă. Este şi un fel de confirmare medicală a faptului că limfa se separase de sânge în urma morţii biologice a Mântuitorului Iisus Hristos. În momentul în care a murit, au avut loc semne cutremurătoare", a mai spus Nicolae Crângaşu.
Urmăreşte cele povestite de către preotul Nicolae Crângaşu, aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu