Vineri, zi neagră pe șosele! Ce se întâmplă în Bulgaria? Titi Aur explică situația gravă. ”S-au înregistrat 525 de decese”

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Statistica din Bulgaria este îngrijorătoare, cu atât mai mult cu cât este tranzitată masiv de români. 

În 2023 numărul accidentelor rutiere a crescut cu aproape 3% comparativ cu 2022, iar numărul victimelor a crescut cu 8,1%. 

”S-au înregistrat 525 de decese, dintre care 37 au fost cetățeni străini. Nu mai puțin de 6.607 accidente au rezultat din conducerea cu viteză mai mare sau mai mică decât cea permisă pe respectivele tronsoane de drum. Luna august 2023 a fost cea mai mortală pentru șoferi. Au fost 61 de decese în august, aproape dublu față de luna aprilie 2023, când au fost 32”, a arătat realizatorul ”DC Conducem”, Florin Răvdan. 

Bulgaria este pe locul doi la accidente grave, după România. ”Sunt statistici pe care, dacă le analizezi și despici firul în patru, poți să afli foarte multe lucruri, dar sunt lucruri care se încadrează în regula generală. În primul rând, Bulgaria este a doua țară după noi la morți, răniți, sânge pe șosea din Europa. Este drept, însă, că la distanță mare. Noi suntem fruntașii, suntem detașați. Dar ei sunt pe locul 2, deci nici ei nu sunt foarte cuminți” a spus Titi Aur, la DCNewsTV. 

Specialistul a menționat, de asemenea, că diferența dintre cele 500 de decese rutiere din Bulgaria și cele peste 1.500 de la noi, în 2023, poate fi explicată parțial prin faptul că România are o populație mai mare și mai mulți kilometri parcurși. Totuși, chiar și atunci când comparăm numărul de morți raportat la kilometrii parcurși, România are aproape dublu față de Bulgaria. 

Vinerea, o zi neagră pe șoselele din Bulgaria

Vinerea este cunoscută ca o zi neagră pe șoselele din Bulgaria, iar acest fenomen se repetă și în alte țări, inclusiv în România. Titi Aur a explicat motivele din spatele acestui fenomen. Vezi mai mult pe DCNEWSTV + VIDEO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel