Grecia este un adevărat paradis pentru gurmanzi. Legumele proaspete și ierburile aromatice de cea mai înaltă calitate stau la baza bucătăriei grecești.
Tipice pentru întreaga regiune mediteraneană sunt vinetele umplute. Vinetele umplute, în stil grecesc, cu legume și arome mediteraneene, vor deveni preparatul central al cinei.
Ele captează privirea și te atrag cu un miros apetisant. Chimenul oferă preparatului o notă dulce, pământească.
Turte cu ceapă verde, o gustare chinezească delicioasă
Vinetele por fi umplute cu carne tocată, ouă și brânză feta sau cu umplutură din pulpă de vinete, legume, măsline și feta. Azi vom pregăti cea de-a doua variantă.
Ingrediente:
vinete - 2 bucăți,
ulei de măsline extra virgin - 2 linguri,
ceapă roșie - 1 bucată,
pastă de tomate - 1 lingură,
chimen măcinat - 1/2 linguriță,
usturoi -2 căței,
conservă de roșii - 250 grame,
ardei roșu bulgăresc - 1 bucată,
pătrunjel - 30 grame,
măsline fără sâmburi - 60 grame,
oțet de vin roșu - 1lingură,
brânză feta - 115 grame,
mărar, oregano, sare - după gust.
Cuptorul se preîncălzește la 200 grade. Se spală și se usucă vinetele. Taie fiecare vânătă în jumătate pe lungime. Cu o lingură, răzuiește pulpa, lăsând aproximativ 1 cm de la coajă. Taie grosier pulpa și las-o deoparte.
Salată de castraveți cu sos de soia și coriandru. O rețetă din bucătăria asiatică
Stropește jumătățile de vinete cu o lingură de ulei și pune-le cu partea tăiată în jos pe o formă de copt, acoperită cu pergament. Coace vinetele până se înmoaie, 20-25 de minute.
În timp ce vinetele se coc, pregătește celelalte ingrediente. Roșiile conservate și ardeiul gras se toacă în cuburi. Măslinele se taie în sferturi, iar verdeața se toacă fin. Curăță și toacă mărunt ceapa și usturoiul.
Cinci alimente care dăunează sănătății inimii
Încinge o lingură de ulei într-o tigaie la foc mediu. Adaugă ceapa și gătește amestecând des, până când se înmoaie, circa 4 minute. Adaugă pasta de roșii, chimenul și usturoiul.
Gătește circa un minut, amestecând mereu. Se pun roșiile, ardeiul gras și pulpa de vinete. Gătește încă 10 minute, amestecând din când în când. Se ia de pe foc, se adaugă pătrunjelul, măslinele și oțetul.
Salată din varză roșie, plină de nutrienți. O rețetă, din bucătăria asiatică
Pune umplutura în bărcuțele de vinete și fărâmițează brânza feta deasupra. Dă vinetele înapoi în cuptor și coace-le 8 minute. Stropește vinetele umplute cu oregano proaspăt și mărar. Poftă bună!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu