Ionela Lucan, reporter Observator, a vorbit despre violența domestică la ,,Neatza cu Răzvan și Dani”.
Violența domestică este o problemă socială gravă care afectează atât viața victimei, cât și a celorlalți membri ai familiei. Ionela Lucan, reporterul Observator, a fost invitată, vineri, la ,,Neatza cu Răzvan și Dani", unde, alături de un psihoterapeut specializat în acest domeniu, a vorbit despre cauzele fenomenului, dar și despre posibilele modalitățile de soluționare.
Deși 8,5% din români consideră că violența domestică este întâlnită doar în familiile sărace, iar 15,3% din aceștia doar la oamenii needucați, în momentul de față, o femeie din zece este afectată de violența domestică în fiecare an, iar acest abuz nu are legătură directă cu statutul civil, etnia, religia sau trecutul socio-economic. Mai grav este că mai mult de jumătate din români, aproape 60%, tolerează comportamentele violente din familie și chiar le consideră justificate. Din păcate, un număr îngrijorător de femei abuzate nu depun plângere împotriva agresorului.
Ionela Lucan declară că resursa umană în departamentul de poliție este un aspect de luat în calcul, pentru că în lipsa brățărilor de supraveghere, agenții ar trebui să stea cu ochii permanent pe agresori, situație care este aproape imposibilă.
Fenomen îngrijorător
O femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, adică aproape 1,2 milioane de românce cunosc violența domestică, iar soluționarea acestui fenomen include atât schimbări în mentalitate, cât și un sprijin concret din partea autorităților.
Anca Maftei, psihoterapeutul care a însoțit-o pe Ionela Lucan, a subliniat faptul că există cereri pentru schimbarea legii. Un nou proiect prevede ca femeile agresate să primească un ordin de protecţie pe loc, direct de la Poliţie, iar poliţiştii să poată intra în locuinţa unde are loc abuzul chiar şi fără mandat. Însă până atunci, din nefericire, centrele de protecție sunt singura soluție a femeilor care sunt agresate: ,,Sunt câteva fundații care oferă un spațiu locativ, de siguranță, pentru femeile care se decid să își protejeze copiii."Chiar și așa, nu sunt suficiente, iar fenomenul devine un aspect extrem de îngrijorător.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu