Violența domestică, la ea acasă în mediul rural. Ordinele de protecție, în creștere

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Violența domestică în România pare a fi în creștere, iar situația din mediul rural nu este una îmbucurătoare.

"În perioada ianuarie - iulie 2024, polițiștii mureșeni au intervenit la 1.325 de semnalări privind violența domestică, dintre care 36,68% în mediul urban (486) și 63,32% în mediul rural (839). În 89% dintre cazuri, intervenția polițiștilor a fost realizată ca urmare a sesizărilor formulate prin SNUAU 112. De asemenea, s-a reliefat faptul că, în primele 7 luni ale anului 2024, s-au înregistrat, la nivelul inspectoratului, 891 de infracțiuni comise în context de violență domestică, cu 18 fapte mai puține față de perioada similară a anului trecut (- 1,98%). Dintre acestea, 461 de fapte au fost comise în mediul rural, iar 430 în mediul urban", a declarat comisarul șef Mihai Fărcaș într-o conferință de presă, scrie Agerpres.

Peste 66% dintre victime sunt femei

Conform statisticilor, majoritatea infracțiunilor de violență domestică au fost comise la domiciliu, reprezentând 668 de cazuri (74,97% din total), în timp ce 223 de infracțiuni au avut loc în spațiul public (25,03%). De asemenea, peste 66% dintre victime sunt femei.

"În ceea ce privește autorii infracțiunilor comise în contextul violenței domestice, din totalul de 912 de autori, 796 sunt bărbați, respectiv 87,28%, 104 sunt femei, reprezentând 11,41% iar 12 sunt minori (1,31%). Cele mai multe infracțiuni în domeniul violenței domestice constatate au fost: lovirea sau alte violențe, 578 de fapte din totalul acestora, reprezentând un procent de 64,87%, 118 de fapte de amenințare (13,24%) și 13 de fapte de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului (1,45%). Din analizarea situațiilor statistice s-a observat că victimele infracțiunilor comise în contextul violenței domestice sunt cu preponderență femei. Astfel, din totalul de 962 de victime, un procent de 66,52% sunt femei, respectiv 640, 17,46% sunt bărbați (168) și 16,02% sunt minori (154)", a subliniat comisarul șef Mihai Fărcaș.

Ordinele de protecție, în creștere

Comisarul de poliție Natalia Dulău, reprezentant al Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul IPJ Mureș, a menționat că polițiștii pot emite ordine de protecție provizorii în cazurile de violență domestică și că au existat peste 150 de situații în care victimele au refuzat emiterea acestora.

"În ceea ce privește ordinele de protecție provizorii emise de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în perioada analizată, au fost emise 171, cu 16 mai multe decât perioada similară a anului trecut. 66 dintre acestea au fost transformate de către instanța de judecată în ordine de protecție. Victima a solicitat emiterea ordinului de protecție provizoriu în toate cele 171 de cazuri. În 155 de situații victima a refuzat emiterea ordinului provizoriu de protecție", a precizat comisarul de poliție Natalia Dulău.

Instanțele de judecată au emis, în perioada ianuarie - iulie 2024, 160 de ordine de protecție, cu șase mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut. Din acestea, 91,78% (147) au fost emise la solicitarea victimei, 12 la solicitarea procurorului, iar un ordin de protecție a fost emis la solicitarea altor instituții abilitate.

În acest context, pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, au fost luate măsuri preventive: un agresor a fost arestat preventiv, doi au fost puși sub control judiciar, iar alți 22 de autori au fost reținuți pentru 24 de ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel