Violenţa domestică, preocupare permanentă. Ce spune Marius Budăi

Combaterea violenţei domestice trebuie să fie o preocupare permanentă a tuturor factorilor de decizie, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, marţi, la dezbaterea 'Prevenirea şi combaterea violenţei domestice prin educaţie', organizată de Comisia pentru egalitate de şanse din Camera Deputaţilor. 

"Ar trebui să ne preocupe pe toţi factorii de decizie nu numai acum, când în spaţiul public apar teme de acest gen. Trebuie să fie o preocupare permanentă a noastră. (...) Aceste dezbateri pot să aducă consistenţă în tot ceea ce ne dorim să facem şi numai în cadrul acestor dezbateri şi prin dialog putem găsi acele măsuri pe care să le implementăm în viitor, astfel încât aportul nostru, al tuturor, la rezolvarea acestei probleme atât de importante de prevenire şi combatere a violenţei domestice prin educaţie să fie la adevărata valoare. (...) Guvernul României recunoaşte necesitatea asigurării de timpuriu a împuternicirii tinerelor fete pentru a crea oportunităţi de învăţare şi formare pentru acestea în acord cu presiunea de gen, pentru că atunci când vom avea politici - şi suntem în situaţia în care România are politici de ocupare şi remunerare şi le vom încuraja pe tinerele fete chiar să devină antreprenori - să le învăţăm de mici ceea ce înseamnă acel deziderat privind prevenirea şi combaterea violenţei prin educaţie. Trebuie să le educăm că violenţa nu este sub nicio formă un mod de manifestare care ar trebui să ne urmărească. (...) Acesta este rolul nostru al tuturor - Parlament, Guvern, ONG-uri - să dezbatem şi să găsim acele teme pe care să le introducem în curriculă, pe care să le transformăm în noţiuni de viaţă", a spus ministrul Muncii.

Trei teme promovate de România în UE

El a prezentat trei teme promovate pe perioada Preşedinţiei române a Consiliului UE în realizarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, respectiv creşterea independenţei economice a femeilor prin reducerea discriminării de gen în afaceri şi a diferenţei participării pe piaţa muncii, prevenirea şi combaterea violenţei domestice şi măsuri de urgenţă pentru protejarea şi sprijinirea victimelor şi combaterea diferenţei de remunerare între femei şi bărbaţi.

"Îmi doresc ca noi, românii, să fim mândri pentru că România a înregistrat progrese extrem de importante în acest domeniu. Dacă ne referim la diferenţele de remunerare între femei şi bărbaţi (...), România este pe locul unu pentru al doilea an consecutiv, şi anume diferenţa între femei şi bărbaţi este de 3,5%, în timp ce media UE este de 16%", a adăugat Budăi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel