Violența în familie ”SE MAI ÎNTÂMPLĂ”. Femeile îl apără pe preotul BĂTĂUȘ

captură foto
captură foto

Un preot și-a tras soția de păr și a împins-o, forțat, în mașină, apoi a plecat în trombă. El, deși avea permisul suspendat, a plecat conducând în trombă. Enoriașele de la biserică, într-un mod de-a dreptul șocant, îl apără pe preot. Unde mai punem că un băiețel, de nici patru ani, era ținut de mamă în brațe în momentul violenței. 

Trecătorii au strigat la preot să se oprească, dar bărbatul violent nu i-a luat în seamă. Un polițist local de la primărie, pentru că violența s-a întâmplat în fața primăriei, a apucat să iasă, însă bărbatul a fugit cu mașina în trombă. Polițistul local a sunat la 112 și mărturisește, pentru Observator, cu lacrimi în ochi, că are și el doi copii și că momentul l-a bulversat: ”M-am emoționat pentru că am și eu doi copii. Te strânge în spate aşa ceva”. 

Nu au fost bulversate, în schimb, enoriașele de la biserică. În fața reporterului TV, femei fiind, ele au afirmat: ”Se mai întâmplă, televiziunile numai să denigrați fața bisericii”, ”Se mai întâmplă, poate a fost și el într-o pasă proastă”, ”Se mai întâmplă, sunt soț și soție”. 

Tatăl preotului, și el preot în aceeași biserică, din Letea Veche, afirmă că sunt ”oameni răi care aruncă cu pietre”: ”E fiul meu şi îmi dau seama că a făcut o greşeală. Un moment necugetat la care nici eu nu m-am aşteptat. O să auziţi multe comentarii, sunt oamenii răi care aruncă cu pietre în slujitorii bisericilor, numai un motiv cât de mic să găsească şi atunci face înconjurul lumii”. 

Conform sursei citate, preotul a fost trimis la mănăstire pentru 30 de zile. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel