Violențe Franța. Macron acuză implicarea ”forțelor străine”

vestele galbene
vestele galbene

Guvernul de la Paris a confirmat luni că suspectează ingerinţe externe menite să strice imaginea Franţei prin exagerarea pe reţelele de socializare a impactului protestelor organizate de ''vestele galbene'', transmite agenţia EFE.

Forţe străine şi grupuscule care nu sunt în mod necesar ţări au apelat masiv la reţelele de socializare pentru a amplifica protestul, a spus secretarul de stat francez pentru economie digitală, Mounir Mahjoubi, într-un interviu acordat postului France Inter. El a anunţat că guvernul a iniţiat o anchetă care să investigheze aceste presupuse ingerinţe externe.

Oficialul francez a admis că mişcarea vestelor galbene a apărut ca un protest autentic al francezilor, dar a susţinut mai departe că unele conturi noi create pe reţelele de socializare au difuzat masiv conţinuturi în limba engleză viciate şi care au căutat să dea o imagine falsă a Franţei în străinătate.

Grupuri de extremă dreapta organizate pe internet

Mai mult, el a susţinut că există grupuri de extremă dreapta organizate pe internet şi bine interconectate pentru a răspândi fake news (ştiri false). Din acest motiv cerem mai multă transparenţă din partea platformelor de internet, precum Twitter şi Facebook, a afirmat în continuare secretarul de stat francez, care a făcut în acest caz şi o paralelă cu ingerinţele despre care se vorbeşte că s-ar fi produs la ultimele alegeri prezidenţiale din SUA şi Franţa.

Declaraţiile sale survin într-un moment în care guvernul francez încearcă să arate o atitudine cât mai fermă în faţa mişcării vestelor galbene. Începute ca un protest împotriva creşterii taxelor la combustibil, manifestaţiile s-au transformat într-o contestare a preşedintelui Emmanuel Macron şi s-au desfăşurat sâmbătă pentru al şaselea weekend consecutiv. Protestele au fost marcate de arestări masive - unele cu caracter preventiv -, acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine folosind gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel