Violențe la Paris. Forţele de ordine i-au evacuat pe manifestanţi / video

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Forţele de ordine au intervenit joi seara la Paris, nu departe de parlament, în Place de la Concorde, unde mii de manifestanţi s-au adunat pentru a protesta împotriva reformei pensiilor, relatează AFP.

 

Potrivit prefecturii poliţiei din Paris, forţele de ordine au acţionat, în special cu tunuri cu apă, după o încercare de apropiere de situl Obeliscului Luxor, din centrul Place de la Concorde.

Intersindicatul care luptă împotriva reformei pensiilor din Franţa a lansat apel la "mitinguri" în acest weekend şi la greve şi demonstraţii pentru joi, 23 martie, după decizia guvernului de a adopta reforma fără a recurge la votul deputaţilor.



Prim-ministrul francez Elisabeth Borne a declarat joi, în Adunarea Naţională, că guvernul a ales să îşi angajeze răspunderea pentru adoptarea reformei pensiilor, care nu va mai fi supusă la vot în camera legislativă inferioară, notează Reuters şi AFP.



Potrivit unor surse din executiv citate anterior de AFP, preşedintele francez Emmanuel Macron a ales să treacă prin parlament fără vot reforma controversată a pensiilor, care majorează vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.



Recurgerea la această procedură are toate şansele să provoace furia sindicatelor, a protestatarilor şi a partidelor din opoziţia de stânga, care consideră reforma injustă şi nenecesară.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel