Violeta Alexandru, despre muncitorii indieni infectaţi cu COVID-19 pe un şantier din Bucureşti

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a vorbit, duminică, despre situaţia muncitorilor infectaţi cu SARS-CoV-2 la un şantier din Bucureşti.

„Eu vă pot da informaţii despre aspecte care ţin de competenţa Ministerului Muncii. Alte informaţii despre starea lor de sănătate, că peste 30 dintre ei să fie infectaţi, trebuie să întrebaţi instituţia care agestiona situaţia, adică DSP Bucureşti, alături de care m-am deplasat aseară la şantierul respectiv, unde era posibil să fie un focar. Din primele informaţii, cei infectaţi sunt din India, dar urmează să avem o evaluare completă. Avem în primul rând o problemă de sănătate şi DSP Bucureşti e deja implicată în a găsi soluţii. Încă din cursul nopţii luase primele măsuri.

(...) Nu vreau să mă antepronunţ. Aştept raportul. Am ţinut foarte mult ca deplasarea ITM să se facă la momentul la care l-am făcut şi eu pentru că dacă se făcea mai târziu, se puteau schimba datele problemei”, a spus, duminică, Violeta Alexandru.

Ministrul Muncii a adăugat că nu a intrat în incintă, în deplasarea pe care a făcut-o aseară pe acel şantier din Capitală.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel