Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu privire la un important eveniment la care a luat parte în SUA.
"Am participat la întâlnirea Conducerii Internaționalei Socialiste la New York, la sediul Națiunilor Unite. A fost o întâlnire extrem de plăcută și productivă, în cadrul căreia am reafirmat dorința Partidului Social Democrat de consolidare a cooperării politice pentru a contribui la o nouă dinamică a relațiilor cu partenerii noștri.
Apelăm la toate forțele politice și suntem alături de socialiștii și social-democrații din întreaga lume pentru a promova coeziunea social-economică, condiții mai bune pentru o muncă decentă, tratament egal între bărbați și femei și, nu în ultimul rând, pentru a construi politici de limitare a impactului schimbărilor climatice pentru generațiile viitoare", transmite premierul Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News