Viorica Dăncilă, corectată la Suceava după o greşeală de geografie

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a gafat din nou în ceea ce priveşte geografia României. Aflată în vizită de lucru la Suceava, Dăncilă a spus în timpul unei conferinţe de presă că se află în judeţul... Hunedoara! Conform Mediafax, premierului i-a fost atrasă imediat atenţia şi s-a corectat. 

Premierul și-a început conferința de presă urând „La mulți ani” celor care își sărbătoresc marți onomastica, după care a spus că se află în județul Hunedoara.

„Bună ziua. Aș vrea să ureztuturor celor care sărbătoresc astăzi ziua onomastică. Suntem într-o vizită în județul Hunedoara”, și-a început Dăncilă discursul, moment în care a fost corectată. „În județul Suceava. Am fost în mai multe județe precum Hunedoara, Sălaj, Maramureș, vom pleca în județul Vaslui, sunt mai multe județe pe care vrem să le vizităm pentru a vedea modul în care sunt utilizate fondurile guvernamentale, modul în care sunt utilizate fondurile europene, probleme pe care le au autoritățile locale, dar și modul în care putem să ne implicăm în dotarea spitalelor, în alte probleme care țin de fiecare județ în parte și de fiecare comunitate în parte”, a continuat Dăncilă.

Viorica Dăncilă a făcut o confuzie în legătură cu locul unde se află și la mitingul PSD din Galați, spunând „facem aici summit-ul de la Iași”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel