Viorica Dăncilă, declarațiile momentului: Toate IPJ-urile, controlate. Anunțuri complete de ultimă oră

Premierul Viorica Dăncilă a făcut mai multe declarații de presă. 

Alegeri prezidentiale 2024

La ora 20:00, premierul Viorica Dăncilă a făcut declarații de presă de la Palatul Victoria. 

DCNews, live text principalele declarații: 

- Sunt deja cinci zile de când vestea cutremurătoare a întâmplărilor din Caracal ne-a lovit. E un caz șocant, o tragedie care ne-a zguduit pe toți. Cu toții suntem, înainte de orice, oameni, avem familii, rude, pe care vrem să le știm bine. Este firesc să ne doară imaginea unei cruzimi de nedescris, dar și a unei incapacități din partea celor care ar fi trebuit să acționeze cu responsabilitate, cu grijă și cu maximă atenție pentru siguranța și viața unui copil. 

- Nu putem da timpul înapoi, iar cuvintele nu sunt de ajuns pentru a vorbi despre durere a părinților, a familiei, a tuturor celor care se gândesc că puteau fi copiii lor. 

- România trebuie să depășească criza instituțiilor răspunzătoare pentru siguranța cetățeanului, să reparăm ce e de reparat, să înlocuit ce e înlocuit, să facem să funcționeze așa cum ar fi trebuit s-o facă acum cinci zile și, din păcate, n-au făcut-o. 

- Trebuie să ne adunăm toate forțele - instituții ale statului, forțe politice, ONG-uri, români-  ca să luptăm împotriva criminalității, a tuturor actelor care ne pun în pericol siguranța și ne lezează drepturile fundamentale. Putem mișca lucruri, putem porni reforme și asta vom face. 

Sumarul măsurilor luate în ultimele zile: 

- A fost demisă conducerea instituțiilor implicate în proces și au avut loc demiteri pe întreg lanțul de acțiune și decizie. Șeful STS și ministrul de Interne au demisionat. 

- Am cerut, din primele ore, ca ministrul de Interne să meargă la fața locului și să coordoneze personal ancheta. S-au mobilizat toate resursele necesare pentru o muncă de analiză temeinică. 

- Am cerut Ministerului Afacerilor Interne un raport minut cu minut al întâmplărilor pentru aflarea adevărului, discutarea cazului în CSAT și luarea măsurilor urgente. 

- Am cerut o ședință CSAT cât mai repede posibil, analiza raportului MAI și a luării deciziilor în ceea ce privește STS a fost încă de la început obligatorie. 

- Am decis sâmbătă înființarea unui grup de lucru interinstituțional condus de Raed Arafat, cu competențe de analiză și elaborarea unui plan de măsuri urgente, pentru eficientizarea timpilor de răspuns în situații critice, la nivelul întregului aparat de stat. Au existat deja întâlniri în urma cărora s-a elaborat un plan de direcții care urmează a fi discutate pentru implementare. 

- Am hotărât să solicit convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară ca Executivul să le implementeze prin OUG. 

- Am trimis Corpul de Control al prim-ministrului într-o anchetă specială în ceea ce privește activitatea polițiștilor 112 și în maximul o săptămână voi avea un raport. Când vorbim de eroare umană, e obligatoriu ca organele de justiție să acționeze, cei vinovați să suporte implicațiile legale. Dacă nu faci totul să le salvezi, porți o parte din vina morții lor și vei fi judecat pentru aceasta. 

- L-am propus pe Mihai Fifor pentru preluarea interimatului la Ministerul de Interne. L-am mandatat să pornească o serie de controale în toate Inspectoratele de Poliție Județene din țară. 

- Am cerut declanșarea unei operațiuni de reinstaurare a ordinii publice, creșterea efectivelor, reintroducerea postului de sectorist, mai mulți agenți de poliție în spațiile publice, în permanență. 

- Am solicitat un raport al tuturor cazurilor de răpire existente în țară, în acest moment la Poliție. 

- Voi dispune alocarea tuturor resurselor necesare pentru soluționarea imediată a acestor cazuri. 

- Am cerut să fie creat un registru cu persoanele cu agresiuni sexuale la activ și am dispus monitorizarea lor în permanență. Ne axăm pe prevenția recidivelor și ne vom concentra pe monitorizarea continuă a acestor cazuri. 

- Vor urma și alte măsuri importante. 

Vezi continuarea în video: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel