Viorica Dăncilă, despre ce se va întâmpla cu Guvernul dacă remanierea va fi respinsă în Parlament

Viorica Dancila
Viorica Dancila

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Viorica Dăncilă, a declarat, miercuri seară, că în cazul în care remanierea Guvernului va fi respinsă în Parlament, Guvernul nu va cădea, procedura fiind reluată cu o nouă propunere de remaniere. 

'Să presupunem că preşedintele nu respectă decizia Curţii Constituţionale. Opoziţia va depune moţiune. Este un instrument al opoziţiei pe care are dreptul să îl folosească. Nu pot să acuz opoziţia că depune moţiune. Este dreptul opoziţiei. Nu va trece moţiunea, vom veni cu remanierea în Parlament. Dacă remanierea trece, atunci vom avea cabinetul complet şi vom continua guvernarea cu cabinetul complet.' a spus Viorica Dăncilă.

'Dacă remanierea nu trece, atunci Guvernul nu cade. Venim cu o nouă remaniere şi continuăm acest procedeu. Şi mă întreb atunci: cine pierde? Nu mă interesează că pierd eu, dar pierde cetăţeanul', a afirmat Dăncilă la Antena 3. Premierul a menţionat că va merge în Parlament cu remanierea 'în cel mai scurt timp', urmând să supună votului legislativului propunerile pentru cele cinci portofolii vacante ale PSD şi cele trei deţinute de ALDE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel