Viorica Dăncilă a declarat că după ce va fi învestită premier, va "vedea ce soluţii se impun ca oamenii să nu mai protesteze".
Premierul desemnat Viorica Dăncilă a declarat marţi, referindu-se la recentele manifestaţii de stradă, că democraţia presupune dreptul de a protesta, menţionând că motivele oamenilor trebuie ascultate.
'Democraţia presupune că ai voie să protestezi, deci este expresia democraţiei. Eu văd că trebuie ascultate motivele oamenilor, să vedem de ce protestează, pentru că am văzut opinii diferite; unii se refereau la Declaraţia 600. Deci trebuie luate în considerare cerinţele oamenilor', a spus Dăncilă, la Parlament.
Ea a subliniat că aceste proteste trebuie să fie paşnice
'Un lucru pe care vreau să îl subliniez este cel legat de faptul că aceste proteste trebuie să fie paşnice. Nu trebuie să avem parte de violenţe pentru că nu cred că îşi vor atinge scopul dacă devii violent, dacă încerci să impui prin forţă ceea ce poţi să impui prin vorbă şi bineînţeles că trebuie să fie fiecare din cei de acolo ascultaţi', a adăugat premierul desemnat. Viorica Dăncilă a susţinut că nu a văzut intervenţia Jandarmeriei de la protestul de sâmbătă.
'Nu am văzut partea cu intervenţia Jandarmeriei. Am văzut proteste, am văzut că oamenii au fost nemulţumiţi de aceste lucruri. După ce voi fi învestită ca premier, voi vedea ce soluţii se impun astfel încât aceşti oameni să nu mai protesteze', a precizat Viorica Dăncilă.
Trebuie o abordare punctuală
În privinţa nemulţumirilor protestatarilor legate de legile Justiţiei, ea a afirmat că lucrurile nu trebuie generalizate.
'Nu aş generaliza. Trebuie văzut ce din legile Justiţiei nemulţumeşte. Eu am văzut în Parlamentul European că trebuie o abordare punctuală: îmi spui ce te nemulţumeşte şi atunci văd dacă trebuie schimbat sau nu ceva. Dacă spui 'legea mă nemulţumeşte', nu cred că este o abordare constructivă. Pentru a avea o abordare constructivă trebuie să spui ce din lege te nemulţumeşte ca să vedem dacă este un lucru bazat pe realitate sau o necunoştinţă clară a ceea ce este prevăzut acolo', a arătat Dăncilă.
Premierul desemnat Viorica Dăncilă a participat marţi la o întâlnire cu grupul parlamentar al minorităţilor din Camera Deputaţilor.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu