Candidatul social-democraţilor la alegerile prezidenţiale, Viorica Dăncilă, consideră că o eventuală comasare a spitalelor, care, în opinia sa, ar însemna şi închiderea lor, nu se pliază pe realitatea din România, pacienţii având nevoie să ajungă în cel mai scurt timp la o unitate medicală.
Publicitate
Premierul demis a declarat joi, după o vizită la spitalul judeţean din Oradea, că nu este adepta închiderii respectivelor unităţi, ci a modernizării lor şi a rămânerii medicilor în ţară.
"Nu sunt adepta închiderii spitalelor, sub nicio formă! Am avut o perioadă în care au fost închise spitale, şcoli, s-a scris o filă neagră pentru medicină, pentru oameni. Eu sunt adepta modernizării spitalelor, dotării lor cu aparatură performantă şi rămânerii medicilor în ţară. Cred că în această direcţie am şi acţionat, pentru că dincolo de cuvinte, de ceea ce îţi propui, contează faptele, iar după cum aţi putut observa, noi ne-am ocupat de salarizarea personalului medical, pentru că trebuie să recunoaştem profesionalismul cadrelor medicale, şi, în acelaşi timp, de dotarea spitalelor cu aparatură, de modernizarea spitalelor, în niciun caz de închiderea lor", a precizat Dăncilă.
Liderul PSD crede că o eventuală comasare a spitalelor ar însemna închiderea lor, ceea ce nu se pliază pe realităţile din ţara noastră.
"Nu trebuie să ne întoarcem în acea perioadă, iar ceea ce s-a preconizat acum prin programul de guvernare al PNL nu face decât să tragă un semnal de alarmă. Mă refer la comasarea spitalelor, care bineînţeles că va însemna închiderea spitalelor. Eu cred că oamenii au nevoie în propria ţară să ştie că pot ajunge într-un timp foarte scurt la primul spital. Unii au nevoie de intervenţii rapide, medicii trebuie să rămână în ţară în spitalele noastre cât mai multe şi modernizate, iar această solicitare a programului de guvernare al PNL nu este una care să se plieze pe realitatea din România", a conchis Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu