Viorica Dăncilă, răspuns pentru Klaus Iohannis: Nu l-am văzut să facă aceleaşi aprecieri faţă de Guvernarea Cioloş

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat sâmbătă că social-democraţii vor merge în Parlament pentru a cere vot de încredere astfel încât să obţină o remaniere a Guvernului, dar nu când spune preşedintele Klaus Iohannis.

Alegeri prezidentiale 2024

"Vrem să mergem în Parlament, nu când ne spune domnul preşedinte, mergem astfel încât să obţinem o remaniere a Guvernului, dar înainte preşedintele trebuie să respecte Constituţia", a declarat Dăncilă, care a participat la Conferinţa judeţeană a PSD Alba, referindu-se la faptul că şeful statului trebuie să numească miniştri interimari, conform deciziei Curţii Constituţionale.

Ea răspuns acuzaţiilor preşedintelui conform cărora Guvernul PSD este "catastrofă", Dăncilă arătând că nu înseamnă "catastrofă" "să creşti pensii şi salarii", "să investeşti în comunităţile locale", "să iei măsuri de creştere economică", să ai a doua creştere economică din UE".

"Cred că la dânsul aprecierile sunt inversate. Nu l-am văzut să facă aceleaşi aprecieri faţă de Guvernarea Cioloş", a adăugat Viorica Dăncilă, referindu-se, în acest caz, la nivelul absorbţiei de fonduri europene. 

Vezi și: Viorica Dăncilă pleacă în SUA: Vom semna un memorandum pe energie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel