Prezent la un eveniment cultural, Adrian Năstase a vorbit despre desemnarea Vioricăi Dăncilă ca premier.
Adrian Năstase trage un semnal de alarmă și spune că Guvernul nu e o instituție a partidului iar Viorica Dăncilă nu trebuie folosită ca țap ispășitor, în condițiile în care nu va fi lăsată să conducă guvernul. Năstase consideră că pentru PSD aceasta este ultima șansă la câștigarea alegerilor parlamentare viitoare și la cele europarlamentare.
"S-a realizat o legătură mai bună între partid și guvern bazată pe o chimie personală între președintele partidului și candidatul desemnat. [...] Un prim ministru care nu ia decizii este la fel de nociv ca unul care este controlat din afara partdiului. De aceea, trebuie foarte multă atenție și eu sper ca, după ce s-a trecut acest prag dificil în interiorul partidului și s-a ajuns la această formulă pentru partid, aceasta este ultima șansă de a gândi în mod eficient, în mod serios, în mod responsabil, la câștigarea alegerilor parlamentare viitoare, la câștigarea alegerilor europarlamentare", a spus Adrian Năstase, pentru TVR.
Fostul prim ministru a vorbit și despre calitățile premierului desemnat, Viorica Dăncilă, despre care spune că nu trebuie folosită ca țap ispășitor.
"Doamna Dăncilă este o persoană extrem de pozitivă. Are această calitate extraordinară de a fi calmă, liniștită, de a asculta, ceea ce, cu unii din foștii prim miniștri, poate și cu mine, nu se întâmpla întotdeauna. Și atunci, eu cred că trebuie maximizate aceste calități și folosite ca atare. Problema ei este alta: să nu fie folosită ca țap ispășitor, în condițiile în care nu va fi lăsată să conducă guvernul.
Atunci, ei pun tot felul de tipi din partid, diverși oameni în diferite locuri și pe urmă oamenii ăștia dispar și ea rămâne singură să funcționeze ca o siguranță care sare atunci când sistemul ca atare este supraîncălzit. Aici este, de fapt, problema. Din punctul de vedere al relației cu partidul, lucrurile s-au clarificat. Rămâne însă de stabilit foarte clar că guvernul nu este o anexă a partidului, este o instituție cu responsabilități și aici cred că trebuie să se vadă înțelepciunea echipei de conducere de la partid”, a mai adăugat fostul premier.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News