Viorica Dăncilă a făcut o serie de declarații, după ce Guvernul Orban a trecut de votul din Parlament.
"Am văzut astăzi în Parlamentul României încununarea tuturor manevrelor și jocurilor politice făcute de Iohannis pentru preluarea puterii executive. Astăzi, s-a desăvârșit operațiunea ilegitimă de confiscare a puterii legitime de către președintele Iohannis. Astăzi este o zi neagră pentru democrație, ziua în care Iohahnis, cel care a încălcat Constituția, a reușit să-și impună locotenenții la Palatul Victoria. Și vorbim de oameni care au fost propuși la ministere cheie, dar care au fost respinși la audieri. Este o situație fără precedent, care scoate la lumină cinismul acestui candidat, Klaus Iohannis.
Avem un președinte antidemocrație și antiConstituție, dar cel mai grav este că avem un președinte care lucrează contra românilor. Singurul lucru pe care îl clamează Iohannis este să dispară PSD. Să dispară și pensionarii, dle președinte, și salariul minim? Dacă ne uităm în programul de guvernare asta vedem. Asta vreți, domnule Iohannis și domnule Orban. Vă ascundeți în spatele unor formulări de toată jena în acest program, crezând că oamenii nu înțeleg. Oamenii înțeleg foarte bine ce înseamnă comasarea spitalelor. O cunosc din timpul Guvernării Boc, când ați făcut prăpăd în această țară. Și acum veniți cu aceleași măsuri dure, dar le ascundeți, crezând că veți scăpa. Oamenii vă văd și vă vor face să plătiți la vot.
PSD intră în opoziție și ne vom asuma cu maximă seriozitate responsabilitățile care decurg din această ipostază. Toți cei care au trădat acest vot, au fost deja excluși din PSD. Așa este corect, așa este normal față de toți românii care și-au pus încrederea în acest vot. Vă garantez că vom fi cea mai grea opoziție pe care acest guvern improvizat o va avea. Acest Guvern Ghilotină este cel mai vulnerabil Executiv de după '89. Vom lupta împotriva lor pentru drepturile românilor, care nu au de ce să accepte să stea cu teamă pentru ziua de mâine
Singura miză pe care au avut-o a fost să dea jos Guvernul PSD, partidul care a crescut pensiile și salariile, care a crescut PIB-ul României.Scopul acestui nou Executiv este de a-i da lui Iohannis un nou mandat, nu să guverneze, iar asta e un nou afront la democrație. Avem un președinte dictator și abuziv, care și-a pus în cap să spulbere orice forță care i se opune. Vom lupta cu toate forțele, pentru că, deși a reușit să dărâme Guvernul PSD, nu va reuși niciodată să facă să dispară acest partid", a declarat Viorica Dăncilă.
"Încă vă aștept, domnule Klaus Iohannis, să stăm în fața românilor și să le spunem ce a făcut fiecare din noi, în ultimii ani, pentru ei, pentru copiii lor, pentru traiul lor de zi cu zi. Aveți curaj, domnule Iohannis! Românii merită o explicație pentru tot ceea ce ați făcut sau n-ați făcut în acest mandat ratat la Președinția României.
Și pregătiți-vă, domnule președinte! Mai aveți 20 de zile la Cotroceni, 20 de zile până când veți afla că România nu e oarbă, România nu doarme și nu e absentă, așa cum ați fost dumneavoastră timp de 5 ani. Dacă nu ați putut face nimic bun pentru această țară, o vor face românii la votul din 24 noiembrie, când vor alege să oprească ascensiunea periculoasă și setea de putere a unui dictator, a unui om care își sabotează și își lovește propriul popor", a mai Dăncilă.
_______________________________________________________________________________________________
Viorica Dăncilă va face primele declarații, la sediul central al partidului din Kisseleff, după ce Guvernul Orban a trecut în Parlament cu 240 de voturi.
DCNEWS va transmite LIVE momentul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu