Premierul Viorica Dăncilă anunță măsuri „foarte dure” în cazul celor care au greșit în cazul fetiței de opt ani din Mehedinți, adăugând că ministrul Muncii a luat legătura cu Ambasada SUA. De asemenea, a vorbit și despre copilul pe care l-a adoptat.
„Am ținut legătura cu ministrul Afacerilor Interne și ministrul Muncii. Măsurile trebuie să fie foarte dure pentru că e inadmisibil să te porți așa cu un copil. Dincolo de modul în care fiecare a reacționat în acest caz, trebuie să nu uităm că e vorba de un copil care a stat într-o familie opt ani de zile.
(...) Pentru mine, poate sunt și puțin subiectivă, pentru că eu însumi am adoptat un copil și știu ce înseamnă, câtă grijă trebuie să ai de un astfel de copil. Eu știu că în mintea unui astfel de copil este mereu ideea că tu ca părinte iei niște decizii pentru că nu ești legat sufletește de el și tocmai de aceea trebuie să faci tot ce poți pentru a-i arăta că este centrul universului și să creezi o legătură afectivă deosebită”, a spus premierul Viorica Dăncilă, duminică seară, la Antena 3.
„Trebuie o anchetă amplă din punctul de vedere al modului în care au acționat instituțiile statului până la ce e mai bine pentru Sorina. Acest lucru trebuie să primeze. Binele trebuie să fie pentru Sorina, nu pentru familie. Opt ani de zile Sorina a stat alături de asistentul maternal, e foarte greu să-i ștergi toate amintirile cu familia în care a stat. Trebuie vorbit cu Sorina, nu să fie luată cu forța”, a precizat Viorica Dăncilă.
Premierul a adăugat că ministrul Muncii a luat legătura cu ambasada SUA pentru a putea consilia fetița.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu