Virgil Popescu, atac la Orban: Cât rău face acum PNL! Iohannis e președintele meu

Ludovic Orban / Foto: gov.ro
Ludovic Orban / Foto: gov.ro

Ludovic Orban ar trebui să își dea seama cât rău face acum PNL și, implicit, românilor, spune Virgil Popescu.

Parteneriatul PNL cu președintele Klaus Iohannis a fost și este unul de durată, spune Virgil Popescu.

„Este regretabil că președintele PNL Ludovic Orban încearcă să minimalizeze acest parteneriat pentru care am muncit cu toții. Ludovic Orban ar trebui să își dea seama cât rău face acum PNL și, implicit, românilor prin aruncarea în spațiul public a unor vorbe incorecte. Klaus Iohannis este președintele meu. Este președintele românilor, cel care reprezintă interesele României la cel mai înalt nivel”, a scris, pe Facebook, ministrul interimar al Economiei.

Ludovic Orban spunea, vineri, în Dâmbovița, că PNL nu are nicio datorie față de președintele Klaus Iohannis.

Mai degrabă președintele Klaus Iohannis are o datorie față de PNL, susținea Orban: „Eu cred că PNL nu are nicio datorie față de președintele Iohannis. Dimpotrivă! Eu am convingerea că președintele PNL trebuie să fie ales de membrii PNL, cu mintea lor, cu gândirea lor și cu sufletul lor. Eu cred că președintele PNL trebuie să fie îndatorat și legitimitatea lui să se bazeze doar pe votul dumneavoastră, marea oaște a PNL. Și vă asigur, în același timp, că după ce voi câștiga, va fi același parteneriat de succes cu președintele României, așa cum a fost în cei toți patru ani de zile cât am fost președintele PNL și am câștigat aproape toate bătăliile pe care le-am dus”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel