Ministrul Economiei, Virgil Popescu, spune că a discutat deja cu reprezentanți ai industriei de confecții care sunt dispuși să schimbe linii de producție pentru a realiza măști și combinezoane de protecție.
”Suntem în discuții foarte avansate cu un producător foarte mare din țară, care este dispus să pună în lucru o linie pentru producerea de măști”, a declarat ministrul Economiei, marți dimineața, la Realitatea Plus:
”Producția va ajunge la 3 milioane de măști lunar, ceea ce ar fi foarte bine pentru România. Sprijinim orice producător care vrea să facă acest lucru. Mâine, după ședința de Guvern, vom veni cu măsuri pentru sprijinirea mediului de afaceri. Nevoia de materile sanitare nu este numai pentru această criză. Să nu uităm că această criză ne-a arătat cât de descoperiți suntem, noi și Europa, în fața dependenței de importuri din China”, a mai declarat ministrul Popescu.
”Sper că de săptămâna viitoare va fi pusă în funcțiune această linie de fabricație. Așa ne-am înțeles cu compania. Într-o primă etapă vorbim de măști, apoi de combinezoane. Ieri s-a dat o comandă mare din import pentru câteva zeci de milioane de măști, deci vom avea stoc suficient pentru toată lumea, pentru medici, pentru orice român. Vrem să producem și combinezoane și mănuși în România, și o vom face. Până atunci suntem încă dependenți de importuri”, a mai spus ministrul Economiei, Virgil Popescu.
”În România va porni și producția de biocide. Cea mai mare fabrică de cosmetice din România, Farmec Cluj, s-a arătat dispusă să producă biocide, iar în zilele următoare, dacă nu chiar astăzi, va primi autorizația de la Ministerul Sănătății și vom produce și dezinfectanți, în țară”, a mai completat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu