Virgin Galactic, compania deţinută de miliardarul Richard Branson, a completat primul zbor comercial.
Până acum, Virgin Galactic mai operase alte cinci zboruri spaţiale, dar numai cu membri ai echipajului la bord. La bordul VSS Unity s-au aflat doi ofiţeri superiori din forţele aeriene italiene, un inginer de la Consiliul Naţional de Cercetare din Italia şi un angajat al companiei Virgin Galactic. De asemenea, au mai fost doi piloţi la comenzi şi alţi doi care au pilotat avionul purtător.
Nava a trecut de limita de 80 km altitudine, care marchează începutul spaţiului. "Bine aţi venit în spaţiu, astronauţi!", a spus Sirisha Bandla, angajată a Virgin Galactic care a efectuat la rândul său această călătorie.
După ce a fost atinsă starea de imponderabilitate, în cabină a fost desfăşurat un steag italian.
Misiunea, numită Galactic 01, a decolat de la baza Spaceport America, în deşertul statului american New Mexico.
Un uriaş avion purtător a decolat la ora locală 8:30 de pe o pistă obişnuită. Aproximativ o oră mai târziu, la o altitudine de circa 15 kilometri, acesta a lansat nava, VSS Unity, un avion-rachetă care seamănă cu avion privat. Acesta a pornit motorul şi a accelerat pe verticală. Timp de câteva minute în imponderabilitate, pasagerii au putut să se desprindă de scaune şi să plutească în cabină. Ulterior, nava a coborât aterizând pe aceeaşi pistă.
Primul zbor spaţial comercial al Virgin Galactic este o etapă aşteptată de mulţi ani, iar aproximativ 800 de clienţi, inclusiv unele vedete, şi-au achiziţionat deja bilete, la un preţ iniţial cuprins între 200.000 şi 250.000 de dolari americani pe pasager, cost ce a fost ulterior ridicat la 450.000 de dolari americani.
Programul spaţial al Virgin Galactic a întârziat mai mulţi ani, în special din cauza unui accident produs în 2014, soldat cu moartea unui pilot.
În cadrul zborului de joi, mai multe experimente urmează să fie efectuate la bord (despre comportamentul lichidelor în imponderabilitate, reacţia corporală a pasagerilor şi altele).
"Misiunile de cercetare ale Virgin Galactic vor introduce o nouă eră de acces repetat şi fiabil la spaţiu pentru instituţii guvernamentale şi de cercetare", a declarat directorul general al companiei, Michael Colglazier.
După a doua misiune (Galactic 02), în august, Virgin Galactic promite zboruri spaţiale în fiecare lună.
Compania concurează cu Blue Origin a miliardarului Jeff Bezos, care oferă de asemenea zboruri suborbitale scurte şi a trimis deja 32 de persoane în spaţiu. Însă, de la un accident produs în septembrie 2022, în timpul unui zbor fără echipaj uman, racheta sa a fost blocată la sol. Blue Origin a promis în martie că va relua zborurile spaţial "în curând", scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News