Dubai și Emiratele Arabe Unite au scos un program de vize destinat celor care muncesc de acasă.
Publicitate
În timp ce mai multe companii din lume rămân cu sediile închise, singura soluție fiind compromisul muncii de acasă, Dubai vine cu o propunere, îmbrățișând noul mod de viață creat de pandemie. Faimosul oraș și Emiratele Arabe Unite au lansat o viză specială pentru cei care nu trebuie să muncească de la birou, într-o încercare de a-i atrage pe nomazii care profită de ușurința cu care se pot deplasa odată cu munca de acasă.
Unul dintre avantajele scoase în evidență de autoritățile arabe este acela al taxelor. Țara nu impune taxe pe venit rezidenților săi. Acest avantaj se adaugă vremii mereu însorite și stilului de viață luxos, relatează CNN.
Decizia strategică vine în contextul unui exod al populației locale, 90% din cei 10 milioane de rezidenți fiind de naționalitate străină. Dubai se alătură de asemenea altor destinații care au lansat un program similar de viză. Dintre acestea fac parte Barbados, Estonia, Georgia, Mauritius, dar și altele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu