Vitalie Cojocari: "Acasă, 25 decembrie era o zi ca oricare alta”. Cum arată acum Sărbătorile în casa prezentatorului TV
Vitalie Cojocari, prezentatorul știrilor de la Euronews, vorbește, în exclusivitate pentru Spectacola, despre cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie, dar și despre cum l-a descoperit pe Moș Crăciun.
SPECTACOLA: Cum arătau Sărbătorile de iarnă în copilărie și ce tradiții ai păstrat și azi?
Vitalie Cojocari: M-am născut în Cuizăuca, o localitate din Nordul Republicii Moldova. Iernile erau cu până la 5 grade mai reci decât sunt cele din București. Aveam și ceva mai multă zăpadă. Chiar astăzi am vorbit cu mama și îmi spunea că acasă a nins deja. Sărbătorile de iarnă însemnau săniuș până ne înghețau sufletele. Mie și celor 3 frați mai mici. Mai însemnau citit la lumina lumânării pentru că erau vremurile când aveam curent electric doar câteva ore pe zi. Sărbătorile de iarnă însemnau și dormit pe cuptorul bine încălzit și care nu se răcea decât spre dimineața, când tata intra cu un braț de lemne în casă și aprindea focul din nou. Cuptorul pe care dormeam se numea ”lijancă”, un regionalism interesant. Sărbătorile de iarnă însemnau și colinde, urături. Din toate aceste tradiții am păstrat doar cititul cu o cană de ceai lângă mine. Din fericire, la lumina becului.
SPECTACOLA: O amintire care a rămas întipărită în suflet?
Vitalie Cojocari: Amintirea rămasă în suflet este când mergeam cu frații mei mai mici la colind, urat, semănat. Colinda se făcea de Crăciun. Uratul era în ajung de Sfântul Vasile, Anul Nou pe stil vechi. Mergeam apoi și cu semănatul. Toate erau sărbători pe stil vechi. Tata ne cerea să învățam bine colinda, urătura, semănătoarea. Nu trebuia ”să ne facem de rușine în fața oamenilor”. Era obligația mea, deh, frate mai mare, să aleg colinda, urarea și să mă asigur că frații mei au învățat-o bine. Cele trei sărbători erau trei zile în care hălăduiam liberi prin sat. Nu ajungeam acasă decât seara târziu. În restul zile făceam ce ne ducea capul. Iar capetele celor 4 copii erau mereu pline de idei cât se poate de trăsnite. Nu ne mai săturam de aventuri împreună. Între o colindă, o urătură sau semănătura, făceam și câte o boacănă. Din fericire, puține ajungeau la părinții noștri. Iar asta ne unea și mai mult pe noi, frații. Astăzi încă îi surprindem pe părinți cu câte o trăsnaie făcută în copilărie despre care nu știau nimic și, bănuiesc, că se întreabă în contextul parentingului din acele vremuri dacă nu cumva ar fi trebuit să ne țină mai din scurt.
Citești continuarea și vezi fotografii pe Spectacola.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
