O singură viteză este de neatins pe Autostrada care leagă Capitala de Litoral, celebra A2.
Publicitate
Pe prima bandă, merg cu 80-90 la oră cei care nu pot sau nu știu să conducă mai repede: fie au rable, așteptate de mult la casare, care nu duc mai mult, fie au luat carnetul la ofertă și nu prea știu cum să-l folosească.
Pe banda a doua, rup cei care nu vor să respecte viteza legală. Șmecherii care bagă tare, cu flash-uri, claxoane, forțări periculoase. Nimeni nu merge cu 130 la oră, viteza permisă pe autostradă, când nu plouă. Evident, nimeni nu încetinește la 80, dacă dă ploaia, dacă e ceață etc.
Sigur, România e o țară bogată, cu infrastructură de top, care își permite să rezerve o bandă din două pentru depășiri. Am întrebat un polițist de la Rutieră: dacă mergi cu viteza maximă legală, pe banda a doua, de ce te-ar depăși cineva? Sau, mai bine zis, cum te-ar depăși fără să încalce legea?
Nu contează, el poate lua amendă, dar datoria ta e să lași banda a doua pentru depășiri. Poate vine o Salvare, un echipaj de Poliție, Pompierii…Evident, acest sistem chiar le creează front de lucru echipajelor de ambulanță. Riscul de accidente este crescut de pendulările de pe o bandă pe alta (depășești ”gloabele”, revii pe banda întâi, fie ca să faci loc bolizilor, fie pentru că așa cere Codul Rutier). Plus nervii, stresul, uzura mașinilor și consumul, generate de accelerările și decelerările frecvente.
Putem spune că șmecherii care fac legile, cei care le aplică și cei care fac legea pe șosele se bucură că pot folosi o bandă numai pentru ei, acolo unde sunt două benzi pe sens. Parlamentarii își pun șoferii s-o calce, polițiștii știu unde sunt radare, băieții de băieți au bani de avocați și nu au teamă. Cu două luni de lock-down, probabil ca în acest an ne putem lăuda cu o reducere a numărului de morți pe șosele. Dar, fiindcă și în țările civilizate COVID a impus restricții, rămâne să ne mândrim în continuare cu cel mai mare număr de morți în trafic, din Europa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu