Viteză RECORD pe o autostradă din Germania. Un ceh "a zburat" cu 417 km/h

Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Un milionar ceh s-a filmat la volanul maşinii sale de lux în timp ce conducea cu o viteză uluitoare pe autostradă în Germania: 417 km/h. 

Publicitate

Radim Passer şi-a împins maşina la limită. Acesta a condus un Bugatti Chiron cu viteza de 417 km/h pe autostrada A2 din Germania, între Berlin şi Hanovra. Milionarul a transmis că imaginile au fost filmate în 2021 pe o secţiune de 10 kilometri a autostrăzii, care are 3 benzi şi în care "vizibilitatea a fost extrem de bună pe toată lungimea şoselei". 

"Siguranţa a fost o prioritate, aşa că am respectat toate măsurile înainte de a face asta", a mai explicat el, citat de abcnews.go.com

Cu toate astea, bolidul de lux trece pe lângă mai multe maşini, iar filmarea pare să fi fost făcută la apusul Soarelui, când condiţiile de lumină nu oferă o vizibilitate perfectă. 

Ministerul Transporturilor nu a "gustat" cascadoria 

"Respingem categoric orice comportament în trafic care duce sau care poate duce la punerea în pericol a altor conducători auto. Toţi şoferii trebuie să respecte regulile de trafic. Toţi cei care participă la trafic trebuie să se comporte în aşa fel încât nimeni să nu fie rănit, pus în pericol sau obstrucţionat", a transmis ministerul, conform sursei citate. 

Legea Germaniei permite şoferilor să conducă cu viteze ridicate, dar numai "atât timp cât maşina poate fi ţinută constant sub control". 

Passer, care potrivit Forbes are o avere de 308 milioane de dolari, a spus că în timpul cascadoriei şi-a pus toată încrederea în abilităţile sale de şofer. 

Partidul Verzilor din Germania cere impunerea unei limite de 130 km/h pe celebrele autobahn, pentru reducerea emisiilor de CO2. Ideea a fost, însă, uitată la negocierile pentru formarea noului Guvern. 

Antrenor de kickboxing, filmat în timp ce conducea cu 160 de km/h pe CONTRASENS

Un antrenor de kickboxing din Craiova s-a filmat în timp ce conducea cu 160 de km/h, pe contrasens, transmite PRO TV. Acesta a rămas fără permis de conducere după după cursa nebună de pe un drum național, pe raza localității Motoci, din Dolj.  

În imaginile video se vede cum antrenorul se amuză de reacțiile celorlalți șoferi din trafic, fără a se gândi că le pune viețile în pericol. Totul a fost filmat de prietenul său, aflat pe scaunul din dreapta. Filmarea a fost postată ulterior pe o rețea socială.

„Suntem cu duba şi avem 160, Nicolas. Măi, Nicolas, avem 160, mai las-o.”, spune, la un moment dat, amuzat prietenul care filma.

VEZI MAI MULTE AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel