Viviana Sposub, alături de Bursucu' și George Tănase vor prezenta matinalul „Dimineața cu noi", de luni până vineri, începând cu ora 08.00, în curând, la Kanal D. Voia bună, pofta de viață, optimismul, umorul din belșug, dar și informațiile la zi, tratate într-o manieră inedită, toate acestea sunt ingrediente nelipsite din „rețeta" noului program de dimineață al Kanal D! Pe 7 martie începe emisiunea.
Despre noul început de la Kanal D, Viviana Sposub vorbit într-un interviu DC News.
Sunt extrem de entuziasmată pentru acest nou proiect și am foarte multă încredere că va fi pe placul celor de acasă. De ce zic asta? Pentru că energia care se creează între mine, Bursucu' și George este molipsitoare. Dincolo de conținutul foarte atractiv, consider că pentru un matinal de succes, voia bună este esențială!
Kanal D m-a ales pe mine, aș putea spune. Am mai vorbit despre faptul că plecarea mea de la un alt post de televiziune a fost o decizie pe care am cântărit-o foarte bine. Schimbarea mi-a adus multă împlinire și prin emisiunea "Bravo, ai stil!" consider că m-am dezvoltat enorm. Mă bucur că cei de la Kanal D au văzut și mi-au apreciat calitățile, astfel încât propunerea pentru un nou proiect nu a întârziat să apară. Sunt recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă acum!
Pe George îl cunosc de ceva ani și mereu i-am apreciat talentul. Mă bucur tare mult că avem ocazia să facem echipă în noul proiect. Pe Bursucu' l-am urmărit la TV și i-am apreciat întreaga activitate de foarte mult timp, însă abia de curând l-am cunoscut în realitate, în cadrul emisiunii "Teo Show". Cu amândoi rezonez atât în fața camerelor de luat vederi, cât și atunci când acestea se opresc. Mă simt relaxată în preajma lor și abia aștept să râd cu ei în fiecare dimineață.
Mulțumesc mult pentru compliment. Cred cu tărie că frumusețea nu este doar despre exteriorul plăcut ochiului. Lucrez la a fi un om frumos prin comportament, prin ceea ce transmit celor din jurul meu. Și cred că dacă aș fi fost doar o fată drăguță și nu aș fi pus accent pe calitățile care chiar contează la un om, nu aș fi avut realizările pe care le am acum. Și încurajez toate fetele și femeile să se iubească și să lucreze la dezvoltarea lor mai presus de înfățișare.
Am studiat muzica la Botoșani, însă, în paralel, începând de la vârsta de 13 ani, am prezentat majoritatea evenimentelor și spectacolelor din orașul meu natal. Atunci mi-am dat seama că îmi doresc să urmez acest drum. Odată cu facultatea, am făcut și cursurile de televiziunea, iar în anul al doilea de facultate aveam deja primul job de prezentator TV. Muzica am lăsat-o deoparte pentru mult timp, însă acum cred că e momentul să revin la această pasiune și să o fructific.
Omul căruia îi voi mulțumi toată viața pentru ceea ce sunt acum este mama. Ea este persoana care mi-a fost alături întotdeauna, indiferent de situație, și care m-a îndrumat în fiecare etapă a vieții. Ea este cea care s-a ocupat de educația mea, m-a dus la ore de canto, a fost cu mine la fiecare spectacol și concurs, cea alături de care am ales facultatea, cea care m-a trimis la cursuri de televiziune și cea care m-a sfătuit în tot ce a ținut de viața mea profesională, dar și personală. Îi sunt extrem de recunoscătoare pentru toată iubirea și toată susținerea pe care mi le oferă! Mama, dacă citești asta, să știi că te iubesc!
Cred că cea mai mare realizare este faptul că la o vârstă fragedă, aș spune eu, am reușit să îmi construiesc o carieră frumoasă în televiziune. Deși încă sunt la început de drum și cu siguranță vor mai veni multe provocări în parcursul meu, cred că am toate motivele să fiu mândră.
Nu este vorba despre o gafă pe care eu am făcut-o, ci despre un moment neprevăzut pe care cred că l-am gestionat foarte bine. Pe vremea când prezentam știrile meteo, în timpul unui jurnal de dimineață a picat curentul. Până aici, nimic haios... Am uitat totuși să precizez că eram LIVE și în timp ce prezentam s-a făcut beznă. M-am speriat, dar nu m-am oprit. Deși nu am primit nicio indicație din regie sau de la colegii din platou, am continuat să prezint de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Având în vedere că am participat la două reality show-uri, ajungând până în finală, am trăit foarte multe momente emoționate în fața camerelor de filmat. Oamenii de acasă au avut ocazia să mă cunoască în foarte multe ipostaze și să trăiască alături de mine momente fericite, tensionate sau triste. Cert este că meseria pe care o practic se bazează pe emoție, așa că nu aș putea să numesc doar un moment.
Mă voi referi aici strict la partea profesională. Mi-aș dori ca oamenii să vadă în mine talentul și dorința de muncă. Mi-aș dori să vadă artistul din mine și, totodată, seriozitatea cu care tratez orice proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News