Vicepreședinta Comisiei Europene, Viviane Reding, a lansat, luni, un apel către forțele democrate continentale, pe care le îndeamnă să se unească pentru a opri avansul extremiștilor în Europa, scrie Agerpres.
„Evident că sunt îngrijorată de avansul extremei drepte în Europa. Înseamnă negarea valorilor fundamentale care unesc continentul nostru și pe care trebuie să le apărăm”, a declarat Viviane Reding.
Afirmațiile sale au fost făcute pe marginea unei reuniuni a conservatorilor din cadrul Partidului Popular European, care a câștigat alegerile europarlamentare din 25 mai, un scrutin marcat de avansul eurofobilor.
Lucrările grupului PPE din Parlamentul European, consacrate creșterii economice și creării de locuri de muncă, au fost deschise, luni, de președintele său, eurodeputatul german Manfred Weber, în prezența președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.
Viviane Reding s-a arătat „extrem de mulțumită” de faptul că în Luxemburg, țara sa de origine, și în Portugalia nu a fost ales niciun eurodeputat extremist. Ea a făcut apel la cele două țări să continue în această direcție.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News