Vize Canada, lovitură pentru români

MAE informează  despre modificările de ordin tehnic, anunțate de către autoritățile canadiene, în ceea ce privește obținerea Autorizației Electronice de Călătorie (eTA), care permite cetățenilor români intrarea fără viză pe teritoriul Canadei.

Începând cu data de 5 iunie 2018, orele 12:30 (ora României), cetățenii români care intenționează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea eTA numai în baza unui pașaport simplu electronic (cu date biometrice).

În consecință, pașapoartele simple temporare și pașapoartele simple care nu conțin date biometrice (din penultima generație, eliberate până la 31 ianuarie 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani) nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA. Măsura a fost adoptată în urma dialogului constant, din ultimele luni, cu partea română pe această temă.

Autorizațiile eTA obținute începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unor pașapoarte simple temporare sau pașapoarte simple nebiometrice vor fi anulate de către autoritățile canadiene, care urmează să notifice individual în acest sens toți cetățenii români aflați într-o astfel de situație, prin intermediul adresei de e-mail furnizate la momentul solicitării eTA.

În cazul cetățenilor români aflați în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada cetățenilor români care au primit eTA în baza unui pașaport simplu temporar sau a unui pașaport simplu nebiometric.

Menționăm că cetățenii români care au obținut eTA în baza unor pașapoarte simple temporare sau simple nebiometrice și care, anterior datei de 5 iunie 2018, orele 12:30 (ora României), au intrat și se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt afectați de noua măsură.

Permisul de studii sau de muncă obținut începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unui pașaport simplu temporar sau simplu nebiometric, rămâne valabil, însă autorizația eTA eliberată împreună cu acest permis își încetează valabilitatea.

Cetățenii români ale căror autorizații eTA au fost anulate vor putea opta între varianta solicitării unei noi eTA în baza unui pașaport simplu electronic și cea a solicitării unei vize de intrare în baza pașaportului simplu temporar sau a celui simplu nebiometric, la o misiune diplomatică sau la un oficiu consular al Canadei.

MAE recomandă cetățenilor români care au obținut eTA în baza unui pașaport simplu temporar sau a unui pașaport simplu nebiometric să îşi verifice adresa de e-mail și să urmeze instrucțiunile autorităților canadiene.

Reamintim că intrarea în Canada pe baza eTA este admisă numai la punctele de trecere ale frontierei de pe aeroporturile din Canada, nu și la cele terestre sau maritime.

Informaţii suplimentare:

Modificările tehnice operate de autorităţile canadiene au fost făcute în urma unui proces de consultare și cooperare cu autorităţile române şi au drept scop preîntâmpinarea utilizării abuzive a facilităților introduse prin regimul liberalizat al călătoriilor cetăţenilor români în Canada.

Pentru informații suplimentare poate fi accesată pagina de internet a Guvernului canadian privind regimul călătoriilor străinilor în această țară: http://Canada.ca/visit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel