Prim-ministrul Mihai Tudose va transmite, în cadrul întrevederilor pe care le va avea marţi, 11 iulie, la Bruxelles, cu înalţi oficiali europeni, mesajul că România este un partener serios în Uniunea Europeană (UE), conform trimisului special al Agerpres, Mădălina Cerban.
Cu această ocazie, vor fi prezentate priorităţile actualului Guvern, cu accent asupra temelor economice, poziţia României privind viitorul UE, pregătirea preluării preşedinţiei Consiliului European şi îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene.
Mihai Tudose va avea întrevederi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, şi comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu.
"Este prima mea vizită la Bruxelles în calitate de prim-ministru, temeinic pregătită din punct de vedere tehnic. Vreau să transmit mesajul că România este un partener serios, care îşi va respecta toate angajamentele asumate anterior. Ne dorim o colaborare foarte bună în relaţia cu Uniunea Europeană, aşa cum ne-am angajat, de altfel, şi prin programul de guvernare. Suntem pregătiţi să creştem calitativ prezenţa României la nivelul instituţiilor europene şi să contribuim la consolidarea proiectului european, inclusiv din perspectiva responsabilităţii pe care ne-o vom asuma în primul semestru al anului 2019, în primul mandat românesc la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene", spune premierul Tudose.
Din delegaţia condusă de şeful Executivului face parte şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu