Uniunea Salvaţi România îi solicită preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, să ia atitudine faţă de intenţia Guvernului de la Bucureşti de a modifica legile care asigură independenţa Justiţiei.
"Din păcate, planificarea acestei vizite nu avea cum să anticipeze cele întâmplate ieri la Bucureşti, mai exact tentativa grosolană a PSD şi ALDE de a subordona justiţia politicului. Partidul Uniunea Salvaţi România solicită atât preşedintelui Republicii Franceze, cât şi celorlalţi parteneri europeni să ia atitudine faţă de intenţiile Guvernului de modificare a legilor care asigură independenţa Justiţiei şi să sprijine progresele României în lupta anticorupţie", precizează sursa citată.
USR salută vizita la Bucureşti a preşedintelui Emmanuel Macron şi îşi exprimă încrederea că mesajul de susţinere a proiectului european care a adus victoria 'En Marche!' în Franţa va avea acelaşi ecou şi în România, "în dauna retoricii populiste şi iliberale practicate de unele partide din ţară noastră".
Totodată, USR îşi exprimă convingerea că, în ciuda acestui context "neaşteptat şi întru totul regretabil", discuţiile bilaterale între preşedinţii României şi Franţei pe teme esenţiale pentru cele două părţi vor progresa în spiritul Parteneriatului strategic dintre cele două state.
"Partidul Uniunea Salvaţi România salută faptul că, la finalul acestor discuţii, preşedintele Macron a oferit susţinerea Franţei pentru proiecte importante pentru România, precum întărirea Parteneriatului strategic în domeniul politic, economic şi cultural. În privinţa unor teme aprofundate în cadru discuţiilor bilaterale, precum directiva muncitorilor detaşaţi sau aderarea României la Spaţiul Schengen, USR consideră că orice proiect de integrare viitoare al Uniunii Europene trebuie să fie unul incluziv, bazat pe solidaritatea statelor membre şi pe valorile fundamentale ale democraţiei şi statului de drept", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News