Suporterii stelişti au împânzit Bucureştiul cu afişe de promovare a mitingului de protest care va avea loc, duminică, de Florii, la ora 15.00, la reşedinţa din Aleea Alexandru a finanţatorului echipei Steaua, Gigi Becali.
Acţiunea se va desfăşura sub numele de Revoluţia Stelistă, fiind aprobată de Primăria Capitalei. Fanii au pus afişte în staţii RATB şi de metrou, în parcuri, şcoli şi facultăţi, precizează Mediafax.
"La acţiunea de protest se aşteaptă prezenţa a peste o mie de suporteri, situaţia în care se află clubul patronat de Gigi Becali fiind considerată de suporteri drept fără ieşire", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti (AISS), care mai precizează că şi-au anunţat participarea şi fani din Cluj, Braşov, Arad, Constanţa, Târgu Mureş, Iaşi şi Chişinău.
AISS a anunţat, în urmă cu două săptămâni, că nu a organizat această manifestaţie de protest, dar o susţine prin toate mijloacele de care dispune.
Suporterii stelişti iniţiatori ai protestului au pornit evenimentul pe Facebook, iniţial sub denumirea "Vizită la Cioban".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News