Tudor Curtifan, redactor-șef DefenseRomânia.ro, a vorbit despre vizita lui Joe Biden la Kiev.
Tudor Curtifan, redactor șef DefenseRomânia.ro, a fost invitat la Antena 3 CNN, la emisiunea Lorenei Burlacu, unde a vorbit despre vizita surpriză făcut de președintele american Joe Biden la Kiev:
„E mare nevoie de tot sprijinul pe care Occidentul îl acordă Ucrainei. Fără sprijinul militar oferit de Statele Unite ale Americii, Ucraina nu ar fi rezistat mai mult de 2-3 săptămâni în fața invaziei ruse. Nu cred că în discuțiile pe care le-au avut cei doi lideri la Kiev s-a luat vreo decizie cu privire la rachetele cu rază lungă de acțiune sau la avioanele de luptă pentru Ucraina.
Vizita la Kiev e cu adevărat un moment istoric, cel puțin din perspectivă simbolistică. Președintele Joe Biden s-a deplasat exact la Kiev, locul de unde Vladimir Putin a început așa-zisa operațiune militară specială. Este o umilință pentru președintele rus“, a spus, la Antena 3 CNN, Tudor Curtifan.
„Exact în locul din care Vladimir Putin anunțat că va începe decapitarea conducerii politice a Ucrainei, iată că la un an după invazia totală și neprovocată, Biden se află la Kiev.“
Pe de altă parte, toată lumea a luat cumva în derâdere unele acțiuni pe care Joe Biden le-a făcut, dar, dacă e să privim în ultimul an, Joe Biden a luat unele decizii foarte curajoase, inclusiv această vizită, dacă privim în antiteză cu imaginea infailibilă pe care și-a creat-o Vladimir Putin. Joe Biden are un avantaj foarte mare, pentru că s-a deplasat la Kiev, s-a dus într-o zonă de conflict, lucru pe care Vladimir Putin nu l-a făcut și are de obicei discursuri din Duma de stat a Federației Ruse sau din state aliate precum Belarus“, a mai spus Tudor Curtifan.
CITEȘTE ȘI - Biden, vizită istorică la Kiev, la un an de la invazie. Chirieac: Mesajul este pentru ruși / video
Reamintim că președintele american Joe Biden s-a aflat în această dimineață, pentru câteva ore, în capitala ucraineană Kiev, acolo unde a avut o întâlnire cu președintele Volodimir Zelenski. Vizita a fost una neanunțată și a venit înaintea summitului București Nouă (B9) care va avea loc în zilele următoare la Varșovia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News